Consiliul Național al IMM-urilor din România solicită Guvernului României, prezentarea pachetului de măsuri de relansare economică într-un format unitar, cuprinzând măsurile, termenele de implementare și bugetele alocate.
O astfel de prezentare va asigura stabilitatea și predictibilitatea mediului de afaceri și va clarifica direcțiile de revenire și dezvoltare economică pentru perioada următoare, având în vedere faptul că pandemia COVID-19 a afectat competitivitatea unor sectoare economice.
Ținând cont de măsurile și susținerea acordată acestora de către Guvernul României, antreprenorii își vor putea elabora strategii și planuri de afaceri pe termen mediu și lung ținând cont de măsurile anunțate și direcțiile de dezvoltare economică pe care acesta le va susține în următoarea perioadă.
“O importanță mai mare decât nivelul pachetului financiar de măsuri o are asumarea unor termene clare, precise și fără echivoc de implementare a unor măsuri menite să relanseze economia României. Până în acest moment au fost prezentate o serie de intervenții economice de la granturi până la flexibilizarea forței de muncă dar nu avem un calendar clar de implementare a acestor măsuri. Cel mai important este nu CÂT ci CUM și CÂND. Cerem Guvernului publicarea în această săptămână a calendarului de măsuri cu termene, bugete alocate, responsabili de implementare.”, Florin Jianu, președinte CNIPMMR.
Spre informare, vă transmitem propunerile de investiții de relansare economică ale CNIPMMR.