În cadrul conferinţei de presă organizată în data de 18 ianuarie 2016 de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România au participat Prof.univ.dr. Ovidiu Nicolescu, Preşedinte CNIPMMR, Dl. Florin Jianu , Dl. Liviu Rogojinaru, Vicepreşedinţi şi Dra. Ana Bontea, Director Dep. Juridic şi Dialog Social şi s-au prezentat următoarele subiecte:
Noul Formular 088 aprobat prin Ordinul nr. 3841/2015 al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a crescut în mod nejustificat birocraţia pentru microîntreprinderi şi întreprinderile mici, reprezentând un chestionar de centralizare a unor informaţii incluse deja în alte formulare sau baze de date deţinute de autorităţile publice centrale, întreaga procedură de evaluare a intenţiei şi a capacităţii de a desfăşura activităţi economice care implică operaţiuni din sfera TVA fiind neclară şi netransparentă.
Astfel, CNIPMMR solicită revizuirea Ordinului ANAF nr. 3841/2015 raportat la următoarele aspecte:
CNIPMMR propune ca Formularul 088 – „Declaraţie pe propria răspundere pentru evaluarea intenţiei şi a capacităţii de a desfăşura activităţi economice care implică operaţiuni din sfera TVA” să fie înlocuit cu o „Declaraţie pe propria răspundere privind intenţia contribuabilului de a desfăşura activităţi economice care implică operaţiuni din sfera TVA”, care să se completeze electronic şi să se depună online, deoarece societăţile care depăşesc plafonul de scutire a plăţii T.V.A. de 220.000 lei stabilit prin Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal sunt de drept plătitoare de TVA, parcurgerea unei proceduri de evaluare a intenţiei şi a capacităţii de a desfăşura activităţi economice care implică operaţiuni din sfera TVA nefiind justificată.
Astfel, se preîntâmpină supra-încărcarea întreprinzătorilor şi autorităţilor statului (care vor trebui să evalueze circa 300.000 de dosare de firme noi) şi diminuarea numărului de firme noi înfiinţate şi a celor care funcţionează.
Legea nr. 1/2016 pentru modificarea şi completarea Legii dialogului social nr.62/2011 cuprinde prevederi exclusiv pentru susţinerea intereselor sindicatelor, în detrimentul angajatorilor şi patronatelor (încasarea cotizaţiei de sindicat cu titlu gratuit, cu obligarea suportării de către angajatori a costurilor administrative şi bancare aferente, limitarea asocierii şi afilierii angajatorilor şi federaţiilor patronale la o singură organizaţie patronală, instituirea reprezentativităţii indirecte sindicale la nivel de unitate, prin afilierea la o federaţie sindicală, cu excluderea reprezentanţilor salariaţilor aleşi de peste 51% din numărul salariaţilor din acea unitate), dezechilibrând grav relaţiile dintre partenerii sociali şi încălcând dispoziţiile Constituţiei României şi ale Convenţiilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii, ratificate de România.
Astfel, CNIPMMR solicită legiuitorului reanalizarea dispoziţiilor Legii nr. 1/2016 de modificare şi completare a Legii dialogului social nr. 62/2011, pentru intrarea în legalitate şi eliminarea încălcărilor Constituţiei României (Art. 40, Art.44, Art. 20), ale Convenţiilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii (nr. 87/1948, nr. 98/1949) şi ale Deciziilor Curţii Constituţionale (Decizia nr. 1276/12 octombrie 2010 şi Decizia nr. 24/24 ianuarie 2013) .
Patronatul Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii Bucureşti supune atenţiei abuzurile ANAF semnalate de unii membri ai Patronatului privind durata excesivă a inspecţiilor fiscale care blochează activitatea pe perioade lungi de timp, precum şi practica nelegală de a transfera obligaţiile fiscale ale unor contribuabili care nu mai funcţionează sau care nu şi le-au declarat/achitat altui contribuabil activ cu un comportament fiscal corect, încălcându-se prezumţia de bună-credinţă prevăzută la art. 12 din Codul de Procedură Fiscală dar şi principiul aşezării juste a sarcinilor fiscale prevăzut de art. 56(2) din Constituţia României.
Deşi Curtea Europeană de Justiţie a pronunţat în data de 22 octombrie 2015 în cauza C-277/14 o decizie preliminară privind modul în care se interpretează ”baza unitară” conform celei de a şasea Directive 77/388/CEE a Consiliului din 17 mai 1977 practica ANAF de a nu recunoaşte ca deductibilă cheltuiala cu costul de achiziţie a mărfii deşi societăţile furnizoare în cauză nu erau declarate firme inactive la data la care a avut loc operaţiunea impozabilă pentru furnizorii care nu ar fi fost găsiţi la sediul social de către ANAF, societăţile fiind inactive sau radiate, şi nu ar fi fost posibilă în opinia ANAF verificarea facturilor emise de aceste societăţi, ESTE NELEGALĂ şi contravine legislaţiei comunitare, în continuare se refuză de către ANAF aplicarea corectă a legislaţiei fiscale naţionale şi comunitare.
Aceste abuzuri şi erori în aplicarea corectă a legislaţiei fiscale şi comunitare de către funcţionarii ANAF trebuie îndreptate chiar de instituţia care le-a promovat, printr-o reglementară comună aplicabilă tuturor contribuabililor în aceeaşi situaţie, PIMM Bucureşti consideră că şi statul român, prin instituţiile sale poate să reglementeze, să îndrepte erorile şi abuzurile comise de ANAF şi să prevină pe viitor aplicarea discreţionarea a legislaţiei fiscale de către anumiţi funcţionari din cadrul ANAF care, pe termen mediu, conduc la falimentul aproape sigur al întreprinzătorilor privaţi care nu au resursele financiare pentru a angaja mari case de avocatură să îi reprezinte în cauze litigioase cu statul român.
Patronatul IMM Prahova solicită Ministerului Mediului rezolvarea blocajului din domeniul valorificării si reciclării deşeurilor de ambalaje
În conformitate cu Directivele Europene pentru protecţia mediului, Guvernul României a acceptat prin H.G. nr. 621/2005, înfiinţarea unor societăţi specializate care să preia integral îndeplinirea obligaţiilor de valorificare şi reciclare a deşeurilor de ambalaje introduse pe piaţă , producătorii plătind acestor firme sume acceptabile. AFM ( Autoritatea Fondului pentru Mediu ) a autorizat 11 societăţi. Producătorii de bună credinţă care introduc aceste ambalaje pe piaţă, sunt puşi în situaţia să plătească către AFM sume exorbitante, care ar putea crea insolvenţă sau oprirea activităţii.
PIMM Prahova solicită Ministerului Mediului o intervenţie urgentă pentru deblocarea situaţiei.