Declaratie despre creditarea IMM-urilor
14/01/2016Cunoasterea notiunilor de economie si organizatie bazate pe cunostinte in cadrul IMM-urilor
15/01/2016Ovidiu Nicolescu
- IMM-URI PERFORMANTE
Componenţa principală a economiei României o reprezintă – ne place sau nu – IMM-urile. În România funcţionează aproximativ 1350 de firme mari şi peste 500.000 de IMM-uri, în cadrul cărora se regăseşte 90% din capitalul românesc. Crearea unui mediu economic favorizant afacerilor – prin stabilitatea legilor şi politicilor, sistem juridic rapid şi funcţional, europenizarea (ieftinire şi rapiditate) sistemului bancar autohton, birocraţie diminuată, corupţie redusă, încurajarea firmelor inovative şi performante, a investiţiilor şi crearii de locuri de muncă – reprezintă soluţia pentru a creşte densitatea IMM-urilor din România de la 24-25 la 1000 locuitori, la media UE de 64-65 la 1000 de locuitori, de a le oferi posibilitatea să fie la fel de potente şi performante ca omoloagele lor din vestul Europei. IMM-uri puternice înseamnă stabilitate economică şi socială, mai multe locuri de muncă, produse, servicii, taxe, impozite, export şi investiţii – adică mai multă dezvoltare şi un standard de viaţă ridicat.
- PRAGMATISM
România are nevoie de practicarea unei guvernări naţionale, regionale şi locale, centrată pe obţinerea de performanţe competitive economice, sociale, ştiinţifice, culturale, sportive, etc., cu costuri normale.În conceperea tuturor politicilor, reglementărilor şi deciziilor de implementare a acestora – indiferent că se referă la bugete publice, fiscalitate, sistemul juridic, administraţia centrală sau locală, industrie, agricultură sau sport – pe primul plan trebuie să fie stabilirea de obiective performante, care să determine maximizarea efectelor multiplicatoare ale utilizării resurselor folosite, indiferent că sunt publice sau private. Studiile de impact şi testele IMM-urilor – obligatorii prin Directiva UE şi legile României – trebuie să preceadă şi să însoţească toate reglementările pe care statul român prin Parlament, guvern, consilii judeţene, primării, etc. le adoptă şi le implementează.
- INVESTIŢII
Economia românească, după o reducere constantă a investiţiilor 4 ani consecutiv (până în 2015) are nevoie de investiţii masive: private interne şi externe şi publice. Încurajarea investiţiilor printr-un climat de afaceri favorizant va genera oportunităţi de afaceri pentru întreprinzători, locuri de muncă, produse şi servicii pentru populaţie, venituri suplimentare la bugetele publice. Aplicarea legii privind IMM-urile din 2014, prin crearea fondurilor de finanţare prevăzute în cadrul său, reconceperea legii investiţiilor în vederea stimulării de facto a acestora, indiferent de mărimea lor, a reglementărilor privind ajutoarele de stat, europenizarea abordărilor şi procedurilor de absorbţie a fondurilor UE, revizuirea reglementărilor privind licitaţiile sunt câteva elemente de esenţă pentru stimularea investiţiilor în România, pe care le aşteptăm de la guvern.
Florin Jianu
- SIMPLIFICARE
Povara de raportare rămâne disproporţionată în raport cu resursele IMM-urilor din România, aşa încât după un 2015 care a însemnat un cod fiscal revizuit şi o relaxare fiscală pentru mediul de afaceri, 2016 să însemne un proces de simplificare administrativă şi debirocratizare masivă;
- FINANŢARE
Fondurile europene, fondurile naţionale, fondurile cuprinse în Legea IMM-urilor, Banca pentru IMM-uri, trebuie să fie puse în practică în 2016;
- PARTENERIAT
Transferul de competente de la instituţiile statului către partenerii sociali, ONG-uri cu capacitate administrativă, trebuie să însemne în 2016 regândirea unei paradigme instituţionale care să depăşească blocajul şi limitarea capacităţii instituţionale a mediului public.