Evolutia angajarilor in cadrul IMM-urilor in anul 2016
08/12/2016Evolutia salariului mediu din IMM-uri in anul 2015 comparativ cu anul 2014
19/12/2016EVOLUŢIA ÎNFIINŢĂRII DE SRL-D ÎN PERIOADA 2014-2016
În urma adoptării Legii nr. 97/2014, din 11.07.2014, prin care s-a extins aria beneficiarilor facilităţilor acordate de OUG nr. 6/2011 pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri, la toti întreprinzătorii debutanţi, indiferent de vârstă, a avut ca efect creşterea exponenţială a numărului de SRL-D în perioada 11.07.2014 – 06.12.2016, dublându-se media anuală de SRL-D înfiinţate, astfel[1]:
Toate SRL-D din aceasta perioadă au fost înfiinţate de persoane fizice, indiferent de vârstă, care nu au deţinut anterior calitatea de asociat sau acţionar al unei întreprinderi.
Media anuală a înfiinţărilor de SRL-D în perioada 11.07.2014-6.12.2016 a fost de 8.732 de SRL-D.
În perioada 02.02.2011 – 10.07.2014, numărul total de SRL-D înfiinţate[2] era de numai 14.496, cu o medie anuală de 4.242 SRL-D.
Dl.Florin JIANU, Preşedintele CNIPMMR, a precizat:
“Măsura adoptată în anul 2014, la iniţiativa Guvernului, prin eliminarea criteriului vârstei pentru antreprenorii debutanţi, oferind posibilitatea fiecărui român, indiferent de vârstă, să îşi deschidă o primă firmă gratuit, s-a dovedit o politică publică de succes, media anuală a SRL-D înfiinţate dublându-se de la 4.242 la 8.732. De asemenea, într-o perioadă de 2 ani şi jumătate, după adoptarea modificăriilor aduse de Legea nr. 97/2014, numărul de SRL-D înfiinţate a fost de 21.102, faţă de 14.496 înregistrate în perioada anterioară de aproximativ 3 ani şi jumătate.
Este necesar ca în continuare să fie adoptate noi măsuri şi programe care să susţină înfiinţarea de întreprinderi şi dezvoltarea acestora, fiind cunoscut că întreprinzătorii debutanţi şi start-up-urile au cel mai dificil acces la finanţare. Asigurarea de resurse financiare pentru mediul de afaceri trebuie să devină o prioritate, astfel încât cel puţin 10.000 de start-up-uri anual să beneficieze de granturi, pentru ca România să devină, la nivelul anului 2020, ţara cu mediul antreprenorial cel mai prietenos din sud-estul Europei”.
[1] Conform datelor furnizate de ONRC
[2] Conform datelor furnizate de ONRC