Puncte de vedere ale Patronatului Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii Bucuresti cu privire la abuzurile ANAF

Sursa: internet

Patronatul Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii Bucureşti evidenţiază abuzurile ANAF semnalate de unii membri ai Patronatului privind durata excesivă a inspecțiilor fiscale care le blochează activitatea pe perioade lungi de timp precum și practica nelegală de a transfera obligațiile fiscale ale unor contribuabili care nu mai funcționează sau care nu și le-au declarat/achitat, altui contribuabil activ, cu un comportament fiscal corect, încălcându-se prezumția de bună-credință prevăzută la art. 12 din Codul de Procedură Fiscală dar și principiul așezării juste a sarcinilor fiscale prevăzut de art. 56 (2) din Constituția României, operațiunile impozabile derulate de către contribuabil nefiind recunoscute de către echipele de inspecție fiscală pentru motive care nu pot fi imputate acestuia și nici nu erau cunoscute și nici nu puteau fi cunoscute de către contribuabil în mod obiectiv, deși conform jurisprudenței CJUE organelor fiscale revine sarcina probei faptului că acesta, cu intenție, ar fi luat parte la un mecanism fraudulos, pe baza administrării unor probe obiective.
Deși Curtea Europeană de Justiție a pronunțat în data de 22 octombrie 2015 în cauza C-277/14 (în procedura PPUH Stehcemp sp.j.Florian Stefanek, Janina Stefanek, Jaroslaw Stefanek împotriva Dyrektor Izby Skarbowej w Lodzi) o Decizie preliminară privind modul în care se interpretează ”baza unitară” conform celei de a șasea Directive 77/388/CEE a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri-sistemul comun al taxei pe valoare adăugată și care atestă de fapt că practica ANAF de a nu recunoaște ca deductibilă cheltuiala cu costul de achiziție a mărfii deși societăţile furnizoare în cauză nu erau declarate firme inactive la data la care a avut loc operaţiunea impozabilă pentru furnizorii care nu ar fi fost găsiți la sediul social de către ANAF, societățile fiind inactive sau radiate, și nu ar fi fost posibilă, în opinia ANAF, verificarea facturilor emise de aceste societăți, ESTE NELEGALĂ și contravine legislației comunitare, în continuare se refuză de către ANAF aplicarea corectă a legislației fiscale naționale și comunitare.

Sursa: internet

De fiecare dată contribuabilii români trebuie să își caute dreptatea ani de zile în instanțele de judecată când de fapt funcționarii din cadrul ANAF au dreptul dar și obligația de a aplica în mod corect dispozițiile legale precum și hotărârile Curții Europene de Justiție.
De ce nici acum, după ce Curtea Europeană de Justiție a pronunțat Decizia din 22 octombrie 2015 în cauza C-277/14 care este o Decizie dată în interpretarea legii și care precizăm, nu are efecte numai pentru viitor ci atestă cum trebuia interpretată și aplicată Directiva europeană de la data adoptării sale, ANAF nu ia măsurile legale pentru a îndrepta abuzurile comise prin aplicarea greșită a dispozițiilor prevăzute de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 care le conferă, în opinia acestora, un drept discreționar de a reîncadra tranzacțiile comerciale deși acestea au avut un conținut economic și au fost efectuate în scopul realizării de venituri impozabile?
De ce sunt sancționați fiscal în continuare contribuabilii corecți care și-au înregistrat toate operațiunile fiscale în contabilitate și ANAF-ul nu se îndreaptă împotriva asociaților și administratorilor firmelor fantomă?
Prin Decizia din 22 octombrie 2015 în cauza C-277/14, Curtea Europeană de Justiție a declarat că: ”baza unitară de evaluare, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2002/38/CE a Consiliului din 7 mai 2002 trebuie interpretată în sensul că se opune unei reglementări naționale, precum cea în discuție în litigiul principal, prin care nu i se recunoaște unei persoane impozabile dreptul de deducere a taxei pe valoare adăugată datorate sau achitate pentru bunuri care i-au fost livrate pentru motivele că factura a fost emisă de un operator care trebuie considerat, având în vedere criteriile prevăzute de această reglementare, drept un operator inexistent și că este imposibil să se stabilească identitatea adevăratului furnizor al bunurilor, cu excepția cazului în care se stabilește, în raport cu elemente obiective și fără a se solicita din partea persoanei impozabile verificări a căror sarcină nu îi revine, că această persoană impozabilă știa sau ar fi trebuit să știe că livrarea menționată era implicată într-o fraudă privind taxa pe valoare adăugată”.

Sursa: internet

Conform acestei hotărâri a Curții Europene de Justiție care vine pe linia unei jurisprudențe europene constante de altfel, mai întâi trebuie stabilit ”în raport cu elemente obiective și fără a se solicita din partea persoanei impozabile verificări a căror sarcină nu îi revine, că persoana impozabilă știa sau ar fi trebuit să știe că livrarea menționată era implicată într-o fraudă privind taxa pe valoare adăugată” și după o sancționezi din punct de vedere fiscal, prin impunerea de obligații fiscale suplimentare și penal și nu înainte, cum s-a procedat de exemplu în cazul societății FRESH PLAZA S.R.L., dar și în cazul altor contribuabili români, care a fost sancționată fiscal, prin faptul că s-a considerat nedeductibilă fiscal cheltuiala cu marfa cumpărată de la furnizori care, pe parcursul timpului, au dovedit un comportament fiscal neadecvat fără a exista, nu ”elemente obiective”, ci nici măcar indicii sau suspiciuni care să fi fost reținute de echipa de inspecție fiscală, înainte de a se stabili de către vreun organ sau instituție a statului ca ar fi fost implicat în vreo fraudă fiscală.
Chiar și după pronunțarea Curții Europene de Justiție în cauza C-277/14, deși aspectele privind faptul că, refuzul dreptului de deducere a taxei pe valoare adăugată datorate sau achitate de o persoană impozabilă pentru bunuri care i-au fost livrate pentru motivele că factura a fost emisă de un operator care trebuie considerat, având în vedere criteriile prevăzute de această reglementare, drept un operator inexistent, este nelegal și vine în contradicție cu Directiva europeană referitoare la impozitele pe cifra de afaceri-sistemul comun al taxei pe valoare adăugată, contribuabilului corect i se refuză până și dreptul de a se adresa instanței de judecată pentru exercitarea controlului de legalitate a Deciziilor de impunere emise de ANAF prin practica tot mai des întâlnită de a le suspenda soluționarea contestațiilor formulate împotriva deciziilor de impunere și a Rapoartelor de inspecția fiscală fără a exista în nici un fel suspiciuni sau indicii că acesta ar fi cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască că este implicat într-o fraudă fiscală.

Sursa: internet

Un caz concret, dar care din păcate nu este singular, este situația unui membru al Patronatului, mare contribuabil, societatea FRESH PLAZA S.R.L. care, începând cu data de 12.09.2012 a fost supusă unei inspecții fiscale, finalizată după 2 ani și 6 luni de la data transmiterii Avizului de inspecție fiscală de către o echipă de control din cadrul ANAF-Direcția de Administrare Mari Contribuabili, durata excesivă a controlului fiscal afectând în mod grav și iremediabil activitatea curentă a societății FRESH PLAZA SRL , fapt ce a condus la o scădere a cifrei de afaceri cu peste 70%, pe perioada celor aproape 3 ani societatea fiind lipsă de lichidităţile necesare pentru a-și finanța și dezvolta activitatea economică.
Astfel, s-a ajuns de la un profit înregistrat în anul 2012 de 1.610.737 lei și plăți către bugetul de stat de 667.258 cu titlu de impozit pe profit şi 2.013.610lei la o scădere cu aproape 70% a cifrei de afaceri în 2015, în prezent prin punerea în executare silită a Deciziei de impunere emisă în baza Raportului de inspecție fiscală și executarea silită a conturilor bancare a societății, existând chiar riscul ca aceasta să intre în stare de insolvență.

Deși societatea a contestat Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală înregistrată cu nr. F-MC 1904 din data de 14.05.2015 arătând că s-au stabilit obligații fiscale suplimentare de plată în sarcina societății FRESH PLAZA S.R.L. printr-o interpretare și aplicare greșită a normelor fiscale contrar scopului pentru care au fost instituite, fiind încălcate în mod grav normele și principiile europene privind sistemul comun al taxei pe valoare adaugată (Directiva 2006/112/CE), prin Decizia nr. 273/17.08.2015 ANAF-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a dispus suspendarea soluționării contestației formulate considerând că ar exista o strânsă interdependență între stabilirea obligațiilor fiscale constatate prin Raportul de inspecție fiscală în baza căruia s-a emis Deciza de impunere nr. F-MC 1904/14.05.2015 și stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite.
Prin refuzul de a soluționa contestația formulată împotriva Raportului de inspecție fiscală și a Deciziei de impunere emisă în temeiul acestuia, se refuză de fapt de către ANAF exercitarea controlului de legalitate de către instanţa de contencios administrativ asupra deciziei emise, neputându-se accepta incidenţa art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc. în cazul oricărui demers formal de sesizare a organelor penale, cu consecinţa amânării nepermise a soluţiei în procedura administrativă, altfel se îngrădeşte dreptul constituţional la apărare în Contenciosul Fiscal, neputându-se contesta actul administrativ fiscal, un drept garantat al contribuabilului.
Parchetul nu are dreptul de a calcula prejudiciu fiscal, dacă acest prejudiciu nu a fost stabilit de ANAF. Instanţa nu poate stabili un prejudiciu sau creanţă fiscală, dar poate verifica prin
expertiză legalitatea acesteia, după care se pronunţă cu privire la corectitudinea deciziei de impunere, care este o decizie definitivă şi punctul terminus al dreptului contribuabilului. Abia după acest punct, latura penală poate începe, dar nu pentru aspectele deja judecate.
În esență, deși în cuprinsul Raportului de inspecție fiscală nu s-a reținut existența vreunei posibile implicări în vreo fraudă fiscală și nicăieri în cuprinsul Raportului nu există nici un element care să poată să conducă la suspiciuni cu privire la faptul că societatea beneficiară ar fi cunoscut sau ar fi putut în vreun fel cunoaște comportamentul fiscal al furnizorilor săi care, ulterior datei la care au avut loc operațiunile impozabile, au devenite inactivi, le-au expirat sediile sociale, au cesionat părțile sociale sau au intrat în insolvență etc., acesteia i s-a refuzat dreptul de deducere a TVA-ului achitat către acești furnizori prin virament bancar și deducerea cheltuielii cu marfa din baza impozitului pe profit, fiind instituită de facto și sancționată fiscal o prezumție de vinovăție a contribuabilului deşi în perioada în care s-au emis facturile analizate la control, aceste firme figurau ca plătitoare de taxă pe valoarea adaugată şi nu erau menţionate în Registrul contribuabililor inactivi.
Practic, se transferă obligațiile fiscale ale unor contribuabili care nu mai funcționează sau care nu și le-au declarat/achitat, altui contribuabil activ, cu un comportament fiscal corect, încălcându-se prezumția de bună-credință prevăzută la art. 12 din Codul de Procedură Fiscală dar și principiul așezării juste a sarcinilor fiscale prevăzut de art. 56(2) din Constituția României, operațiunile impozabile derulate de către contribuabil nefiind recunoscute de către echipa de inspecție fiscală pentru motive care nu pot fi imputate acestuia și nici nu erau cunoscute și nici nu puteau fi cunoscute de către contribuabil în mod obiectiv, deși conform jurisprudenței CJUE organelor fiscale revine sarcina probei faptului că acesta, cu intenție, ar fi luat parte la un mecanism fraudulos, pe baza administrării unor probe obiective. (vezi cauza C-255/02 Halifax, C-439/04 Axel Kittel și cauza C-440/04 Recolta Recycling).

Sursa: internet

Iar această practică a ANAF este nelegală și nu o afirmăm numai noi, Patronatul ci o declară Curtea Europeană de Justiție într-o decizie recentă care însă vine pe linia unei jurisprudențe constante de care ANAF refuză să țină cont și să o aplice, normele codului de procedură fiscală nu sunt armonizate cu ultimile hotărâri ale Curții Europene de Justiție, se interpretează și se aplică arbitrar de către inspectorii ANAF fie din necunoașterea normelor și principiilor europene, fie din rea-credință iar efectele sunt dezastruoase pentru economia României și au condus, cel puțin în ce privește segmentul de legume-fructe la falimentul producătorilor români de legume fructe, acesta fiind motivul pentru care și societatea FRESH PLAZA S.R.L și ceilalți engrosiști de legume-fructe nu mai cumpără de pe piața internă , ci numai din import iar românii mănâncă, cumpărate de la supermarket-uri, ceapă din Austria, cartofi din Franța, țelină din Olanda etc.
Nu s-a ținut cont de ANAF că societățile impozabile au acționat cu bună-credință, asigurându-se, la data la care a avut loc operațiunea impozabilăcă tranzacționează cu un contribuabil activ în accepțiunea Codului de procedură fiscală și aveau dreptul la deducerea cheltuielii aferente descărcării de gestiune a mărfurilor achiziționate dacă acestea au fost efectuate în scopul realizării de venituri impozabile conform art. 21 din Codul fiscal și pct. 22 din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 571/2003 și nu se poate imputa acestora faptul că nu au făcut verificări suplimentare care nici nu erau în sarcina lor și practic, nu erau posibile, nu putem transforma toți comercianții în investigatori aceasta fiind sarcina organelor și instituțiilor statului care beneficiază de mijloace specifice de investigații.
Ne-am dori să nu mai întâlnim în Rapoarte de inspecție fiscale o astfel de motivare care am întâlnit-o în cazul Raportului întocmit de echipa de inspecție fiscală din carul Direcției de administrare mari contribuabili pentru societatea FRESH PLAZA S.R.L., că organul fiscal nu ar fi avut posibilitatea verificării realității prețurilor de achiziție înscrise pe facturile prezentate și înregistrate în contabilitate de SC FRESH PLAZA SRL întrucât furnizorii nu ar fi fost găsiți la sediul declarat, și pe cale de consecință să reîncadreze operațiunile întrucât aplicarea dispozițiilor prevăzute de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 se putea realiza doar în cazul unor tranzacții artificiale, care nu au un conținut economic și care nu pot fi utilizate în mod normal în cadrul unei practici economice obișnuite, ceea ce nu este și cazul de față când s-au cumpărat legume/fructe de pe piața internă care au fost distribuite către marile lanțuri de supermarket-uri, hypermarket-uri, la prețuri similare cu tranzacții derulate în aceeași perioadă de la alți furnizori.
Aceste abuzuri și erori în aplicarea corectă a legislației fiscale și comunitare de către funcționarii ANAF trebuie îndreptate chiar de instituția care le-a promovat, printr-o reglementară comună aplicabilă tuturor contribuabililor în aceeași situație, așa este normal într-un stat de drept, membru al comunității europene și nu să îndrumăm pe fiecare persoană impozabilă să își caute dreptatea la Bruxelles, considerăm că și statul român, prin instituțiile sale poate să reglementeze, să îndrepte erorile și abuzurile comise de ANAF și să prevină pe viitor aplicarea discreționarea a legislației fiscale de către anumiți funcționari din cadrul ANAF care, pe termen mediu, conduc la falimentul aproape sigur a întreprinzătorilor privați care nu au resursele financiare pentru a angaja mari case de avocatură să îi reprezinte în cauze litigioase cu statul român.