Evolutia competitivitatii Romaniei in context national
25/09/2015Noul sistem de impozitare a cladirilor va afecta foarte multe firme mici
30/09/2015
1. Impactul pozitiv al aderării României la Uniunea Europeană asupra activităţii IMM-urilor.
Aderarea României la Uniunea Europeană prezintă o influenţă pozitivă asupra activităţii unui număr semnificativ de întreprinderi din ţara noastră. Rezultatele anchetei folosite în realizarea „Cartei Albe a IMM-urilor, 2015” relevă faptul că factorii generaţi de integrarea europeană, care au cel mai amplu impact pozitiv asupra sectorului de IMM-uri din ţara noastră sunt: accesul mai bun pe pieţe (50,62% dintre firme), legislaţia şi regulamentele îmbunătăţite (38,84%), existenţa unor potenţiali furnizori mai buni şi/sau mai ieftini (22,84%), accesul la fonduri structurale (13,67%), cooperarea mai bună spre inovare (13,31%), accesul mai bun la noi tehnologii (12,95%) şi procedurile de achiziţii publice mai corecte (doar 4,22%) – figura 1.
2. Percepţii ale întreprinzătorilor cu privire la implicaţiile aderării României la Uniunea Europeană asupra economiei şi IMM-urilor
În ceea ce priveşte implicaţiile aderării României la Uniunea Europeană, rezultatele anchetei relevă faptul că în 44,93% din IMM-uri se consideră că integrarea europeană reprezintă o oportunitate majoră pentru activităţile desfăşurate, 53,00% dintre întreprinzători apreciază aderarea ca fiind fără influenţă semnificativă, iar în doar 2,07% dintre firme este percepută ca ameninţare majoră.Vezi figura 2.
Sursa: Carta Albă a IMM-urilor din România, Ediţia 2015
Capitol realizat de Ştefan Corcodel
Articol prelucrat de Alina Truică, analist economico –financiar CNIPMMR