Relații internaționale
19/06/1992Servicii
19/06/1992Pentru atingerea scopului propus, principalele activități implementate de CNIPMMR sunt:
- Iniţierea şi propunerea unor proiecte de legi şi a unor acte normative pentru a facilita şi încuraja înfiinţarea şi funcţionarea IMM-urilor;
- Participarea la comisiile guvernamentale şi parlamentare care se ocupă de problemele legate de activitatea societăţilor comerciale;
- Colaborarea cu sindicate, patronate, camere de comerţ, organisme ale administraţiei publice sau alte organizaţii profesionale;
- Apărarea intereselor membrilor săi în relaţiile cu autorităţile publice şi cu sindicatele;
- Acţionarea în toate domeniile pentru a crea un mediu care să favorizeze înfiinţarea, funcţiona-rea, dezvoltarea şi creşterea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii;
- Stimularea şi promovarea relaţiilor economice şi a cooperării internaţionale în interesul IMM-urilor din România;
- Facilitarea accesului membrilor la diverse programe de asistenţă financiară sau de altă natură, prin intermediul organizaţiilor specializate;
- Acordarea de asistenţă şi consultanţă IMM-urilor în domeniile: economic, managerial, social, tehnic, financiar, juridic, programe de finanţare şi în alte domenii;
- Editarea unor publicaţii de specialitate şi organizarea unor evenimente destinate promovării patronatului şi întreprinderilor mici şi mijlocii, cum ar fi: seminarii, conferinţe, expoziţii, târguri comerciale ş.a.;
- Sensibilizarea opiniei publice cu privire la problematica întreprinderilor mici şi mijlocii, elaborând şi finanţând în acest scop studii, analize, sondaje de opinie şi informări publice;
- Participarea activă la dialogul social, pentru a facilita procesul de elaborare a deciziilor şi actelor normative pentru sprijinirea activităţii IMM-urilor;
- Asistarea întreprinderilor mici şi mijlocii în obţinerea anumitor servicii, prin implicarea organizaţilor specializate din ţară şi străinătate în domenii precum: consultanţă, training etc.
- IMMRomania – Portalul IMMRomânia a fost lansat în luna aprilie 2006 și furnizează IMM-urilor informaţiile actualizate de care acestea au nevoie pentru succesul în afaceri, contribuind astfel la creşterea competitivităţii lor pe noua piaţă a Uniunii Europene. Este un mecanism complex, operaţionalizat printr-un sistem informatizat performant, prin care se facilitează furnizarea şi obţinerea de informaţii, soluţii şi servicii de către IMM-uri şi instituţii din acest domeniu.
Portalul asigură colaborarea şi stabilirea de contacte între:- IMM-uri care doresc să se aprovizioneze, să vândă, să obţină informaţii, diverse servicii de la bănci, societăţi de leasing, fonduri de garantare, firme de consultanţă, training etc.;
- furnizori de servicii pentru IMM-uri (bănci, firme de consultanţă, leasing, IT, asigurări, etc.);
- organizaţii focalizate pe IMM-uri (CNIPMMR, FNGCIMM, etc.).
Colegiul de Excelenţă în Afaceri (CEA) a fost creat în anul 1997, dupa modelul belgian şi spaniol, având drept obiectiv facilitarea accesului IMM-urilor membre ale CNIPMMR la informaţii specifice, participării la acţiunile organizaţiei – atât pe plan intern, cât şi pe plan internaţional, exprimării punctului de vedere referitor la iniţiativele legislative.Conform Regulamentului de Organizare şi Funcţionare, CEA este un club exclusiv în care admiterea de noi membri se face numai la recomandarea unuia dintre membrii existenţi sau a Biroului Permanent şi bineînteles, cu acordul membrilor CEA. Întâlnirea membrilor are loc, de regula, în ultima vineri din luna, la un business lunch, la care sunt invitate 2-3 personalităţi din ţară sau străinătate (miniştri, parlamentari, ambasadori, însărcinaţi cu afaceri, lideri ai unor organizaţii internaţionale, reprezentanţi ai Uniunii Europene, etc.).
- Activități de lobby – Grupul parlamentar de sprijin pentru întreprinderi mici și mijlocii. Începând cu anul 2001 Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), confederaţie patronală reprezentativă la nivel naţional, la fiecare reînnoire a componenţei Parlamentului României, are iniţiativa constituirii GRUPULUI PARLAMENTAR DE SPRIJIN PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII. Prezenţa în cadrul grupului a parlamentarilor din toate partidele politice, asigură cadrul unui dialog permanent cu membrii şi reprezentanţii CNIPMMR pentru dezbaterea problemelor domeniului IMM-urilor, cu posibilitatea valorificării propunerilor exprimate în cadrul discuţiilor la nivelul Comisiilor de Specialitate şi apoi în dezbaterile din Plen, în scopul promovării celor mai adecvate măsuri pentru sprijinirea mediului de afaceri.
- Publicații CNIPMMR
- Cercetare și dezvoltare
- Sondaje CNIPMMR >>