FAN Courier ramane cel mai popular brand de curierat din Romania
20/12/2018FAN COURIER isi va mari echipa cu inca 10% in 2019
20/12/2018FAN Courier, afacere românească, integral privată, își consolidează poziția de lider pe piața locală de curierat pentru al 12-lea an consecutiv, pe fondul dublării investițiilor și al creșterii pieței. Compania anunță pentru 2019 un volum al investițiilor de peste 15 milioane de euro, un nivel similar investițiilor asumate public în ultimii ani. Consolidat, investițiile efectuate de FAN Courier în ultimii 20 de ani au ajuns la 135 de milioane de euro.
Investițiile au reprezentat, cel puțin în ultimii 10 ani, un motor al dezvoltării consolidate a companiei, fără de care nu ar fi putut face față și nu ar fi putut veni în întâmpinarea nevoilor clienților.
”2018 a fost anul cu cele mai mari investiții din istoria companiei noastre: peste 27.5 de milioane de euro, cu 50% peste ceea ce anticipam la finalul anului trecut. Am finalizat cea mai mare investiție într-un depozit – cel de-al doilea de la Ștefănești și una dintre cele mai mari în tehnologie, banda de sortare din noul HUB”, a anunțat recent Adrian Mihai, unul dintre cei trei fondatori ai companiei.
Investițiile constante în flotă, capacitate de depozitare, tehnologie performantă și pregătirea personalului sunt constante în activitatea companiei și au rolul de a veni în întâmpinarea nevoilor clienților și a pieței. ”Fără investiții, o companie nu poate supraviețui pe termen mediu și lung iar aceasta este o lecție pe care am învățat-o plătind scump la un moment dat în istoricul firmei noastre”, a adăugat Adrian Mihai. ”Cel mai greu moment a fost cel care ne-a determinat să devenim cei mai buni”, afirmă Neculai Mihai, fondator al companiei. ”În 2007, din cauza unor investiții pe care le-am amânat și pe fondul unei creșteri fără precedent a volumului de expediții, la acel moment, am intrat în blocaj. Am fost nevoiți, atunci, să plătim despăgubiri clienților până în vara anului următor”.
Anul acesta, o componentă importantă a investițiilor au fost tehnologia și inovația. Banda de sortare din noul HUB de la Ștefănești accelerează nivelul de automatizare a activității curente, pe fondul crizei de personal cu care se confruntă întreaga economie locală. În ultimii 10 ani, compania de curierat și-a crescut nivelul investițiilor de 14 ori iar pentru 2019, planurile includ continuarea proiectelor.
În prima jumătate a acestui an, compania a anunțat includerea în flota proprie a primului cargobike electric, destinat utilizării în zonele exclusiv pietonale din București și ulterior și din alte mari orașe. Pentru eficientizarea relației cu clientul final, compania a introdus anul acesta o nouă aplicație smart ticketing care permite sintetizarea tuturor doleanțelor acestora într-un singur loc. Cu ajutorul acesteia, clienții pot să înregistreze sesizări sau solicitări direct din SelfAWB, să efectueze modificări în AWB după ridicarea expediției și să schimbe date privind rambursul, numărul de telefon al destinatarului, clientul plătitor etc. ”Marele avantaj al acestei soluții și motivul pentru care am dezvoltat-o, de fapt, este evitarea timpului de așteptare la telefon de către clienți, pentru a fi preluați de un operator”, a explicat Adrian Mihai.
În cei 20 de ani de activitate pe piața din România, FAN Courier a realizat investiții de peste 135 milioane de euro, odată cu dezvoltarea companiei devenind unul dintre cei mai mari angajatori din România. Fără o echipă puternică și investiții susținute, nu ar fi fost posibilă menținerea constantă a rezultatelor pozitive pentru companie.