Chestionar CNIPMMR privind modificarea Codului Fiscal
23/08/2017Rezultatele sondajului privind plata defalcata a TVA
05/09/2017Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) a realizat în perioada 23 – 28 august 2017 o consultare care a vizat proiectul de Ordonanță pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu prevederi privind creșterea accizelor, cu 22% pentru benzină şi cu 14% pentru motorină, sub forma unui sondaj derulat prin intermediul site-ului www.cnipmmr.ro, la nivelul vizitatorilor acestuia și ai membrilor CNIPMMR.
Respondenţii, în număr de 296, sunt: 39,2% microîntreprinderi, 25,7% întreprinderi mijlocii, 21,6% întreprinderi mici, 6,8% întreprinderi mari, 4,1% ONG și 2,6% altă formă juridică.
Întrebați dacă susțin creșterea accizelor la benzină și motorină, 97,3% dintre respondenți au menționat că nu susțin această modificare a Codului Fiscal.
De asemenea, 96% din respondenți au menționat că o creștere a accizelor la benzină și motorină va avea efecte negative asupra activității lor.
Printre cele mai importante efecte negative considerate de respondenți că vor fi generate de creșterea accizelor, au fost menționate:
La întrebările “Susțineți eliminarea impozitului pe dividende, pentru dividendele plătite de o persoană juridică română către o persoană juridică română?”și “Susțineți eliminarea impozitului pe dividende, pentru dividendele plătite de o persoană juridică română către persoanele fizice?”,80% dintre respondenți au răspuns afirmativ, 18,7% răspunzând negativ.
Întrebați dacă au fost consultați/informați de către autorități privind modificările Codului fiscal, 88% dintre respondenți au răspuns negativ, doar 10,7% menționândcă au fost informați din diferite surse (mass-media, internet, etc.).
Aprobarea creșterii accizelor
În ședința Guvernului din data de 30.08.2017, a fost aprobată Ordonanta de modificare a Codului fiscal și majorarea accizelor pentru benzină și motorină gradual, în două etapte, cu 0,16 lei/litru, începând cu 15 septembrie 2017, și cu încă 0,16 lei/litru, începând cu 1 octombrie 2017, niveluri valabile până în anul 2022, inclusiv.
Pentru aceste modificări, Ministerul Finanțelor a elaborat Testul IMM, însă la impactul asupra IMMurilor a menționat: “nu prezintă impact specific asupra IMM-urilor”, deși CNIPMMR a comunicat efectele negative asupra mediului de afaceri.
Poziția CNIPMMR privind creșterea accizelor
CNIPMMR nu susține creșterea accizelor la benzină și motorină, care va avea efect negativ direct asupra IMM-urilor:
Vor crește costurile de transport ale tuturor IMM-urilor;
Vor crește preturile tuturor produselor si serviciilor;
Va afecta competitivitatea IMM-urilor la export, existând țări în UE cu tarife mai mici la benzină și motorină (în prezent prețul benzinei fără taxe în România este pe locul 15 în Uniunea Europeană, cu un cost al benzinei mult peste țări producătoare de petrol precum Marea Britanie și Olanda, dar și peste țări precum Austria, Polonia, Bulgaria, iar pentru prețul motorinei fără taxe, România se situează pe locul 17 în Uniunea Europeană ca preț, mult peste Olanda, Austria, Italia, Polonia, Bulgaria);
Va afecta cresterea economică și locurile de muncă, în sectoare de activitate cele mai afectate de această creștere a accizelor (exp. transporturi, comerț, industria prelucrătoare, agricultură, etc) activând foarte multe IMM-uri care vor fi afectate în mod semnificativ.
Potrivit execuției bugetului general consolidat în perioada 01.01-31.07.2017, publicată pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice http://www.mfinante.gov.ro/execbug.html?pagina=domenii, rezultă că în primele 7 luni din 2017 comparativ cu perioada similara din 2016, au crescut cheltuielile:
– Cheltuieli de personal: cresc (20,3%);
– Cheltuieli curente: cresc (13,4%);
– Cheltuieli asistență socială: cresc (10,7%);
– Alte cheltuieli: cresc (35,0%);
concomitent cu scăderea veniturilor:
– Impozit pe profit: scade (-4,4%);
– Încasările din TVA scad cu 4,6%;
– Încasările din accize au fost cu 5,8% mai mici comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent;
– Sume primite de la UE in contul plăților efectuate și prefinanțare: scad (-76,6%);
– Sume încasate în contul unic (bugetul de stat): scad (-191,1%);
– Alte sume primite de la UE pentru programele operaționale finanțate în cadrul obiectivului de convergență (-291,6%)
Creșterea accizelor pentru benzină și motorină nu va rezolva problemele de deficit și de echilibrare a bugetul, în contextul întârzierii/nerealizării:
Unor măsuri de creștere a investițiilor publice și de susținere a investițiilor private în vederea relansării economice, astfel cum evidențiază și Fondul Monetar International (FMI), în Raportul din 25 mai 2017:
- În contextul unei posibile înrăutățiri a situației fiscale, Comitetul director al FMI a recomandat autorităților române să evite politicile expansioniste, de exemplu majorările excesive de salarii și pensii”, subliniind necesitatea “reorientării politicilor dinspre stimularea consumului spre sprijinirea investițiilor, pentru a proteja rezervele și a crește în mod sustenabil standardele de viață”;
- Unor proiecte ample de investiții, care să rezolve problema infrastructurii insuficiente sau de calitate scăzută, ce reprezintă unul dintre factorii cei mai problematici pentru dezvoltarea unei afaceri în România, constituind o barieră în calea schimburilor comerciale şi a dezvoltării economice, România fiind în continuare pe ultimul loc între ţările cu caracteristici similare din regiune în ceea ce priveşte calitatea percepută a infrastructurii de transport şi comunicaţii (Raportul de țară privind România al Comisiei pentru 2016);
- Asigurării unei absorbții corespunzătoare a fondurilor europene, pentru a se asigura bază necesară creșterii veniturilor bugetare care să susțină creșterile salariale și celelalte cheltuieli publice;
- Creșterii volumului achizițiilor publice, facilitarea accesului IMM-urilor la contractele de achiziție produse, servicii și lucrări și respectarea termenului legal de plata de 30 de zile prevazut de dispozițiile Legii nr. 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligațiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesionisti și între aceștia și autorități contractante și ale Directivei 2011/7/UE a Parlamentului European si a Consiliului din 16 februarie 2011 privind combaterea întârzierii în efectuarea plăților în tranzactiile comerciale (potrivit execuției bugetului general consolidat în perioada 01.01-31.07.2017, cheltuielile bugetare pentru bunuri și servicii sunt doar de 2,6% din PIB, comparativ cu 2,7% din PIB în perioada similara din 2016, existând și arierate către furnizorii comerciali cu o durată de peste 360 de zile).