Rezultatele proiectului COMPERUR – „Dezvoltarea capitalului uman din mediul rural”
17/03/2017Memorandumul – ”Desfasurarea lucrarilor celei de-a 18-a sesiuni a Comisiei mixte guvernamentale romano-indiene de cooperare economica”
22/03/2017Producătorii agricoli şi cei din sectorul piscicol – persoane fizice sau juridice – vor fi sprijiniți să obțină finanțare pentru campania agricolă de primăvară, pentru achiziționarea de terenuri agricole în vederea extinderii exploatațiilor, precum și pentru modernizarea și eficientizarea acestora, potrivit unei Ordonanțe de Urgență adoptate în data de 16 martie a.c. de Guvern.
Măsurile adoptate de Guvern au în vedere creșterea procentului de garantare pentru fermierii care solicită credite pentru achiziţionarea de terenuri agricole, extinderea categoriei de beneficiari și simplificarea procedurilor în domeniul garantării, toate acestea având scopul să faciliteze accesul la credite și, implicit, să asigure condiții pentru creșterea gradului de absorbție al fondurilor europene alocate României pentru agricultură şi piscicultură.
Actul normativ modifică și completează trei acte normative care legiferează aspecte legate de finanțarea domeniului agricol (OUG nr.43/2013 privind unele măsuri pentru dezvoltarea şi susţinerea fermelor de familie şi facilitarea accesului la finanţare al fermierilor, Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordului-cadru cu CE și FMI și OUG 49/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune, politicii comune de pescuit şi politicii maritime integrate la nivelul Uniunii Europene, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2014-2020 şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul garantării).
Prin actul normativ adoptat (n.r. în data de 16 martie a.c.) crește procentul de garantare a creditelor acordate fermierilor pentru achiziţia de terenuri agricole de la 50% la 80%, se propun măsuri de reducere a comisionului de garantare de la 3,8% la 2% și se extinde categoria potențialilor beneficiari atât în sectorul agricol, cât și în acvacultură.
Aceste garanții se acordă pentru următoarele tipuri de credite și procent maxim de garantare:
- Credite acordate de către instituţiile finanţatoare pentru achiziţia de terenuri cu destinație agricolă (până la maximum 80% din valoarea creditului); în acest caz, diferența de 20% va fi acoperită din alte surse (respectiv terenul achiziționat şi/sau alte bunuri aflate în proprietatea acestora sau a terților garanți). Modificarea adusă astăzi de Guvern, inclusiv creșterea procentului de garantare de la 50% la 80 %, are în vedere faptul ca în prezent instituțiile finanțatoare iau în garanție terenuri cu destinație agricolă la aprox. 40% din valoarea acestuia, diferența neputând fi acoperită de beneficiari.
- Credite acordate de instituţiile finanţatoare fermierilor pentru finanţarea producției agricole, finanțarea producției piscicole și a investiţiilor în domeniul agricol si cel al acvaculturii, altele decât cele finanțate din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 și Programul Operațional de Pescuit și Afaceri Maritime 2014-2020 până la maximum 80% din valoarea acestora;
- Credite acordate de instituțiile finanțatoare beneficiarilor PNDR 2014 – 2020, respectiv POPAM 2014-2020, pentru finanțarea proiectelor de investiții sprijinite prin aceste programe până la maximum 80 % din valoarea acestora;
Potrivit reglementărilor în vigoare, (Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 43/2013) se acordă garanții de până la 50% din valoarea creditelor contractate de fermieri pentru extinderea suprafețelor exploatate – garanții pentru achiziția de terenuri agricole – și de 80% în cazul creditelor pentru stimularea producției agricole, zootehnice și de investiţii în aceste domenii. Garanțiile din prevederile prezentului act normativ se acordă pentru toate tipurile de credite cu o valoare de până la 3.000.000 euro, respectiv 2.400.000 euro valoarea garanției.
Actul normativ adoptat include reglementări privind sursa de finanțare, statutul sumelor din care se constituie plafonul de garantare, condițiile de accesare a garanțiilor, regimul sumelor acordate, a dobânzilor încasate și a comisioanelor de garantare. De asemenea, sunt prevăzute măsuri pentru recuperarea valorii garanției executată de instituția finanțatoare în situația în care beneficiarii nu-și respectă obligațiile contractuale, prin înlocuirea biletului la ordin (pe care îl emitea împrumutatul în favoarea Fondurilor de garantare ca măsură asiguratorie, în conformitate cu prevederile actului normativ) cu contractul de fidejusiune, instrument acceptat și utilizat în prezent de instituțiile finanțatoare, care securizează fondurile naţionale pe seama cărora se acordă aceste garanţii.
Sursa: gov.ro