Evaluarea situatiei de ansamblu a IMM-urilor in semestrele I si II din 2015
17/03/2016Seminarul „Finante manageriale si evaluarea afacerii”
23/03/2016În datele de 24, 28 şi 31 martie, Transparency International România, realizează cu sprijinul financiar al Fundaţiei Adesium şi sub coordonarea Secretariatului Internaţional de la Berlin, seria atelierelor de lucru dedicate Avertizării de integritate: oportunitate pentru angajat, şansă pentru un manager responsabil.
Atelierele respective au rolul de a promova instituţia avertizării de integritate ca soluţie de identificare şi remediere a neconformităţilor, a riscurilor de corupţie, a acţiunilor ne-etice sau care nu respectă principiile bunei administrări ori a fraudei potenţiale, din interiorul instituţiei sau companiei.
Programul include, alături de dezbaterile cu durată de 2 ore, şi o componentă derulată în sistemul on-line, de aprofundare a regulilor de funcţionare a mecanismelor de avertizare de integritate şi a elementelor cheie necesare pentru maximizarea impactului utilizării unor astfel de mecanisme: o soluţie robustă, în serviciul cetăţeanului, performanţă, şi o afacere credibilă, sustenabilă, transparentă şi neşantajabilă de către inspecţiile administrative, presă sau competitori.
Participanţii
Atelierele de lucru se adresează persoanelor cu funcţii de conducere şi consilierilor de etică din cadrul instituţiilor publice, precum şi managerilor şi personalului cu funcţii de conducere și/sau ofiţerilor de etică şi conformitate, auditorilor interni din companii, al căror angajament pentru performanţă şi profit are în vedere asigurarea sustenabilităţii şi responsabilităţii sociale.
Întrebări cheie
Atelierele de lucru explorează posibilitatea construirii unui culturi organizaţionale pro-active bazate pe etică şi conformitate, în care angajaţi şi angajatori deopotrivă lucrează în beneficiul comun şi contribuie la identificarea riscurilor care le pot afecta afacerea şi formularea soluţiilor pentru instituţia sau business-ul lor. Unele dintre provocările la care vor răspunde aceste sesiuni de lucru includ:
- Ce este avertizarea de integritate?
- De ce ar trebui să investească o instituţie publică sau o companie într-un astfel de sistem?
- Care sunt beneficiile unui sistem de avertizare şi ce riscuri pot fi astfel înlăturate sau diminuate
- Care este rolul angajaţilor?
- Care sunt elementele-cheie ale unui sistem de avertizare de integritate eficient?
Calendar
Atelierele de lucru sunt organizate cu titlu gratuit, iar pentru înscriere vă rugăm să vă adresaţi cu un mesaj în care să precizaţi, numele, instituţia şi data la care doriţi să participaţi, la adresa training@transparency.org.ro.
Fiecare atelier va avea un număr maxim de 25 participanţi, iar înscrierea se poate face până în a treia zi premergătoare atelierului, în limita locurilor disponibile.