Obiectivele 2016 pentru Tinerii Antreprenori Europeni

Happy young friends lying down showing thumbs up sign

Vineri, 20 Noiembrie 2015, Young Entrepreneurs of the European Union – JEUNE, cea mai importantă organizație a tinerilor întreprinzători, a trasat direcțiile de acțiune pentru anul 2016. Consiliul Administrativ și Adunarea Generală a membrilor JEUNE a avut loc la Budapesta cu ocazia evenimentului Gala Global Entrepreneurship Week Hungary.

„Obiectivele JEUNE stabilite pentru anul 2016 vizează: lansarea unui Fond European de Investiții JEUNE dedicat start-up-urilor din toate statele membre ale Uniunii Europene, continuarea dialogului direct cu instituțiilor europene și poziționarea JEUNE ca furnizor de idei pentru dezvoltarea de programe pentru susținerea tinerilor întreprinzători, întărirea capacității instituționale a organizației, continuarea initiațivelor de schimb de bune practici la nivel internațional. JEUNE va continua să fie cea mai importantă și puternică platformă pentru tineri întreprinzători, Florin Jianu, Președinte PTIR

Young Entrepreneurs of the European Union – JEUNE este cea mai mare organizație care reprezintă la nivel european peste 1.660.000 de tineri întreprinzători. Platforma JEUNE este formată din 15 organizații naționale din Bulgaria, Croația, Danemarca, Franța, Grecia, Ungaria, Italia, Macedonia, Republica Moldova, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Spania și Turcia. Activitatea organizației vizează promovarea antreprenoriatului, inițiative de lobby pentru programe dedicate tinerilor, evenimente de networking, training pentru tineri întreprinzători, parteneriate cu instituțiile europene (Comisia Europeană, Parlamentul European, Comitetul Economic și Social European, Organizația Europeană pentru Cooperare și Dezvoltare, Forumul European al Tinerilor, Forumul European al Tinerilor Inovatori, etc.) în vederea creării unui dialog permanent pentru dezvoltarea de programe pentru tineri întreprinzători și incubatoare de afaceri. Florin Jianu, președintele PTIR, a deținut președinția JEUNE în perioada 2012-2014.

Post Your Thoughts