Una dintre mutațiile cele mai profunde care se derulează în managementul contemporan o reprezintă trecerea de la managementul axat asupra relației manager-executant la managementul axat asupra relației manager-stakeholderi. Realitatea a demonstrat și demonstrează că managementul nu mai poate asigura funcționalitate și performanțe sustenabile focalizându-se pe relația manager-subordonat.
Dacă ne referim la întreprindere – cea mai numeroasă și importantă organizație care există în societate, de care depinde decisiv nivelul de dezvoltare economică și standardul de viață al populației fiecărei țări – managementul acesteia trebuie să asigure relații funcționale și eficiente cu toți stakeholderii care îi furnizează input-uri și care-i utilizează output-urile. Sfera furnizorilor de input-uri pentru întreprinderi este foarte cuprinzătoare și diversă: forța de muncă din zonă pentru angajați, furnizorii de utilaje, materii prime, materiale, SDV-uri, utilități sau clădiri, proiectanții, consultanții și dezvoltatorii pentru proiecte, studii, training si consultanță, organismele specializate ale administrației care emit avize și autorizații sau controlează și intervin concret (finanțe, poliție, pompieri, sanepid, etc.) în anumite situații, băncile și alte instituții financiare care le furnizeză bani, etc.
Aproape la fel de ”bogată” este și sfera receptorilor output-urilor întreprinderii: organizațiile comerciale care le vând produsele și/sau serviciile, consumatorii direcți ai acestora, organismele statului specializate pe domenii (fiscal, sanitar-veterinar, procuratura), firmele de transport, de mesagerii, băncile și alte organisme financiare prin care își rulează output-urile financiare, partenerii de afaceri, sponsorii (medicali, educaționali, sportivi, s.a.)
Majoritatea cauzelor care generează mortalitatea ridicată a firmelor și/sau funcționalitatea și performanțele reduse ale acestora, rezidă în managementul deficitar al stakeholderilor acesteia.
O situație asemănătoare se întâlnește și la nivelul economiei unei țări, atunci când managementul politic și administrativ al acesteia nu are capacitatea să practice relații funcționale și eficiente cu toți stakeholderii săi, atât interni – cetățeni, întreprinderi, bănci și instituții financiare, sisteme educaționale, sisteme de sănătate, sisteme administrative (regiuni, județe, localități, etc.) -cât și externi- alte țări începând cu cele partenere economic, piața internațională, organizațiile economice internaționale, investitori externi, importatorii din alte țări, instituțiile internaționale, sistemele de transport internaționale, etc.
Întârzierea relansării economiilor multor țări după recenta criză mondială este cauzată de insuficienta capacitate a acestora de a practica un management bazat pe stakeholderi, care să elimine punctele slabe în relațiile cu aceștia si să le valorifice potențialul și oportunitățile, într-o viziune sistemică subordonată interesului național.
Recenta conferință la nivel înalt, derulată la Bruxelles, pe 5 martie 2015, unde de la orele 9 la 18 au fost prezenți peste 400 de reprezentați de top, europeni și naționali, cu participarea vicepreședintelui Comisiei Europene și cinci comisari europeni, iar de la 14-18 a președintelui Uniunii Europene, Jean-Claude Juncker – a fost axată asupra necesității reconsiderării de fond a relațiilor cu stakeholderii sociali – patronate și sindicate.
În concluziile conferinței s-a afirmat răspicat că relansarea economiei Uniunii Europene și la nivelul fiecărei țări, nu este posibilă fără un management care să cultive intens și eficace parteneriatul cu cele două tipuri de organizații, ce reprezintă capitalul și resursele umane, esențiale pentru relansarea și sustenabilitatea economiilor europene.
Editorial realizat de Prof.Univ.Dr.Ovidiu Nicolescu
Preşedinte CNIPMMR/SAMRO