IMM, celula de baza a mediului de afaceri

Continuarea dialogului cu prof. univ. dr. Ovidiu Nicolescu, președintele CNIPMMR

Prima parte a interviului:  Intreprinzatorul este cea mai mare avutie a natiunilor

IMM-URILE ȘI CRIZA

Octavian-Dragomir Jora: Ce putem spune despre reziliența la criză a sectorului IMM, tot în termeni comparați, ilustrând printr-o serie de repere și calitative, și cantitative? Sau altfel, IMM-urile au fost un amortizor sau un accelerator al recesiunii?

Ovidiu Nicolescu: România sigur că a acuzat foarte mult această criza economică brutală. A fost un șoc foarte puternic, care s-a reflectat atât într-o anumită descreștere a numărului de IMM-uri, cât și într-o diminuare a potențialului acestora. Pe deasupra, a venit legislația care, în loc să ajute, a mai împins spre groapă niște zeci de mii de firme, care altminteri poate se salvau. Retrospectiv, însă, această criză a avut și niște efecte pozitive. Pentru IMM-uri, a fost un proces de călire, deși după un antrenament destul de dureros. După criză, vreau să vă spun că în managementul și mai ales în gestiunea financiară a resurselor firmelor din România s-a înregistrat un mare salt calitativ. De ce? Pentru că înainte foarte multe IMM-uri s-au bazat pe valorificarea unor oportunități de afaceri generoase. În România au fost foarte multe oportunități pentru astfel de afaceri, fiindcă odată cu prăbușirea comunismului s-a creat un loc gol, un vid pe foarte multe sectoare. Au fost foarte multe persoane talentate care le-au valorificat, care au câștigat bani ușor (o parte dintre ei) și când câștigi ușor, cheltuiești ușor. Un factor care explică gradul redus de capitalizare a firmelor în România este și faptul că întreprinzătorii noștri, foarte mulți, nu au avut nici cultură, nici pregătire financiar-managerială suficientă, n-au știut valoarea banilor, n-au știut ce înseamnă să te dotezi cu un capital puternic, nu au știut ce înseamnă să ai rezerve. Ei bine, criza să știți că i-a învățat, iar acum IMM-urile care au supraviețuit au capacitatea de a-și gestiona resursele și de a-și asigura o sustenabilitate mult mai ridicată decât înainte. Capacitatea competitivă a IMM-urilor a crescut în condițiile în care am pierdut câteva sute de mii de IMM-uri: circa două sute de mii mai mult decât am fi pierdut în mod obișnuit, pentru că aici dinamica e foarte accentuată.

UNIVERSUL IMM

ODJ: Ne putem limita la statistica IMM sau putem încerca un exercițiu de sociologia IMM pentru a completa citirea economiei IMM? Se vorbește despre spiritul întreprinzător, al cărui fief originar a fost afacerea mai curând mică și a cărui supraviețuire și vitalitate încă emană din astfel de forme de întreprinderi. Cum stăm, ca români, după 25 de ani de la „legalizarea” ei, cu starea de spirit întreprinzător?

ON: Îmi place să mă gândesc în termenii propuși de dumneavoastră, fiindcă universul IMM este și economic, și etic, și sociologic, și cultural. Ținând seama de natura și performanțele întreprinderii, eu aș reitera faptul că spiritul întreprenorial este o bogăție națională și constituie un avantaj competitiv major atunci când el există peste media internațională. Aici ar trebui să facem câteva punctări. România a (re)pornit foarte de jos. La începutul lui 1990, România avea câteva sute de firme private – numai câteva sute! – pentru că înainte de ’90 existau două categorii de firme private: cele pe care puteau să le facă cei care aveau pensii, cu un anumit grad de invaliditate, pentru ca statul să nu le mai dea pensii, și atunci ei se ocupau de făcut nasturi, flori de nuntă etc., și categoriile speciale care erau folosite de securitatea comunistă pentru informare, cum erau, de exemplu, florăresele, veritabile „observatoare” pe la colțuri de străzi. Într-un cuvânt, am avut câteva sute, și alea, nesemnificative. Din 1990, evoluțiile au fost pozitive, chiar foarte bune câțiva ani, atât timp cât legislația a fost favorizantă. Atunci, unul dintre guverne a avut acea inițiativă să nu se plătească impozit diferențiat – în industrie, doi ani, în alte părți, ceva mai puțin – și ca urmare am avut foarte multe firme create. După aceea, legislația a luat-o exact în sens contrar, ignorând cea mai mare bogăție națională, ignorând că întreprinzătorul este principalul artizan economic și social al dezvoltării. Acum, totuși, vreau să spun că, în opinia mea, spiritul întreprenorial din România – deși datele statistice mă contrazic, dar mă contrazic pentru că mediul este prost – se situează peste medie. Când afirm acest lucru, o fac pentru că am acces la foarte multe informații, am foarte multe contacte, atât la nivel național, ca președinte al organizației naționale, cât și european, ca vicepreședinte de aproape 20 de ani la nivel european, unde am și acolo foarte multe interacțiuni cu întreprinzătorii europeni. Așadar, părerea mea este că spiritul nostru întreprenorial se găsește peste medie. Un argument în plus este faptul că anual se publică un raport internațional privind starea întreprenoriatului în lume. Este o agenție internațională care se ocupă cu așa ceva, căreia pentru România îi furnizează datele o echipă de la Cluj. Chiar dacă am niște îndoieli legate de un ușor zel optimist al relatărilor, vreau să vă spun că raportul pe anul trecut arăta că România, la cei mai importanți indicatori privind spiritul întreprenorial, era în fruntea Europei. Cel mai mare apetit întreprenorial potrivit acestui raport, anul trecut, în Europa, era în România. Nu era în Franța, nu era în alte părți! Dacă mă întrebați pe mine, cred că este supraevaluat, dar în mod cert asta ne arată un lucru: că suntem peste media europeană. Părerea mea este că spiritul întreprenorial, deși peste media europeană, din păcate nu se manifestă ca atare pentru că există această corelație între manifestarea spritului întreprenorial și calitatea mediului de afaceri. Iar când mediul de afaceri apare întreprinzătorilor în proporție de 40 și ceva la sută defavorizant, cam tot atâta neutru, sigur că acest spirit nu se poate valorifica atât de ușor ca în alte părți. Dar el există undeva, acolo, și eu cred că trebuie să îi acordăm o foarte mare atenție, să-l recuperăm și valorificăm.

EDUCAȚIA ÎNTREPRENORIALĂ

ODJ: Ne ajută cultura / educația (despre care ne plângem adesea că atunci când nu este insensibilă la exigențele profesionale ale pieței cultivă mai repede sentimente asistențiale decât întreprenoriale)? Dar spiritualitatea / religia (se discută demult dacă poate fi compatibilizată ortodoxia cu întreprenoriatul sau îi vom invidia, necreștinește, pe protestanții dezinhibați de reformă)? Dar instituțiile publice (impresia fiind că reglementăm, legiferăm tot ce mișcă tocmai pentru că mai mișcă)?

ON: Din nou, vă mărturisesc că îmi place periplul de idei cu care mă tentați. Aș lua pe rând acești determinanți contextuali ai spiritului întreprenorial pe care i-ați clasificat și catalogat atât de plastic. Iar o spun cu tristețe, dar în momentul de față cultura și educația nu ajută în suficientă măsură dezvoltarea spiritului întreprenorial. Cauzele sunt multiple și țin în primul rând de școală. În liceu se folosește un manual scris de foștii profesori de economie politică și de socialism științific. Eu, împreună cu un coleg, am scris un manual acum zece ani, dar am pierdut concursul, în competiție cu manuale care dădeau ca exemple pe Feuerbach, pe Fourier și așa mai departe, or, noi elaborasem un manual modern, cu teste, cu întrebări, cu mini-jocuri și așa mai departe. Până la urmă, manualul acela, realizat cu fiul meu, Ciprian, l-am și publicat ca o carte după, cu ușoare modificări. Deci, primul lucru care ne trebuie este un manual bun la liceu. Dar până la liceu, ar trebui să începem educația, așa cum este în Statele Unite, de la grădiniță, cu mini-jocuri, cum se face acolo, cum ar fi cu Monopoly, un foarte bun joc economic și întreprenorial pentru copii. După aceea, la liceu, trebuie să avem niște manuale bune, aplicative, iar ca să predea acolo ar trebui să aducem în primul rând un întreprinzător sau un profesor întreprinzător. La nivel universitar, văd necesar să se introducă în toate instituțiile o disciplină de înființare și dezvoltare a afacerilor, neobligatorie. Pentru acest nivel, este necesar un manual elaborat de doi-trei specialiști foarte buni, ca să fie un model. Dacă nu facem așa ceva, ce se întâmplă? O să vină să predea cei care nu au loc la alte discipline că nu sunt buni și atunci compromitem domeniul întreprenorial. Deci, un asemenea manual trebuie făcut de câțiva profesori întreprinzători – nu doar profesori, ci și întreprinzători, fără supărare, cum sunt eu. Îl elaborăm, îl difuzăm peste tot și cursul de pe acel manual să fie ținut de profesori de-acolo, din universitate, dacă sunt și întreprinzători, dacă nu, să predea cineva dintre întreprinzători în domeniul respectiv. Fără să intru în probleme de medicină, dar sunt atâția doctori care au cabinet și sunt convins că unii ar fi încântați să facă un asemenea curs, să le povestească întreprinzătorii ce au făcut ei și ce trebuie făcut, pentru că nu toată lumea este egoistă, cum se spune. De asemenea, văd absolut necesar să fie prezente în mass-media națională două lucruri: exemplele pozitive și bunele practici. Când constat în mass-media aproape numai exemple negative, înnebunesc! Nu este adevărat că lumea nu se uită la exemple pozitive; e o falsă teorie! Sigur că dacă dai numai violuri și scandaluri lumea la asta se uită! Deci, să se promoveze exemple pozitive, dar de oameni care știu mass-media, ca să nu fie plictisitoare. De asemenea, este foarte importantă difuzarea de bune practici. Am și vorbit în acest sens și cu președintele radioului public și mi-a zis că se gândește. Radioul și televiziunea publice, fiind pe bani publici, ar trebui să aibă specializate emisiuni pentru așa ceva fiindcă întreprenoriatul ține de cultura publică. România merită un canal specializat pe dezvoltarea spiritului întreprenorial, pe aspecte economice, sociale, cu foarte multe elemente de cele mai bune practici. În plus, la televiziunea publică, la orele de vârf, am făcut propunerea de introducere (n-am avut succes cu fostul președinte al Televiziunii) a unei „pilule întreprenoriale”, în care să vină cineva să spună în două minute și în trei-patru propoziții ce a făcut el, ce trebuie făcut; nu teorie, ci exemple practice. Tot la pilula aceasta întreprenorială, să se ofere niște sfaturi, dar nu academice, ci abordate de cineva care are talent mass-media. În ceea ce privește spiritualitatea, îmi pare rău, și aici avem o contribuție modestă. Religia noastră ortodoxă nu pune accent pe pragmatism, pe folosirea eficace a timpului, pe schimbare, nu ne favorizează dezvoltarea întreprenorială. N-am timp să vă povestesc acum cât am fost de impresionat când am înțeles ce avânt a dat protestantismul dezvoltării în Occident. Uitați-vă și dumneavoastră, dacă te duci într-o catedrală catolică sau protestantă, slujba durează puțin. La noi durează ore întregi. Păi, ore întregi puțini au la dispoziție să asculte. Și încă o chestiune: oamenii bisericii nu dau exemple pozitive. Bisericile occidentale se ocupă de activități sociale pentru tineri, pentru bătrâni, pentru invalizi etc. La noi, când te duci într-un sat, ce remarci? Că, dacă s-a făcut biserică, casa parohială este foarte mare. Preoții, de regulă, nu se ocupă de spitale, cămine, cantine, orfelinate etc., deși resurse primesc și de la stat. Sigur, sunt și câteva exemple bune: știu și eu un preot care se ocupă de 150 de copii orfani. Dar acestea sunt încă rarități. Preotul dacă ar da un exemplu în partea socială, ar fi altceva. Cât privește instituțiile publice, sigur că aici rămâne călcâiul lui Ahile. Sunt birocratice, reforma știți bine că nu s-a terminat, doar a început. Se elaborase programul acela de reformă foarte bun când era Adrian Năstase prim-ministru, dar nu s-a aplicat nici pe jumătate! Avem corupție și birocrație între cele mai mari din Europa și din lume și discuția poate continua. Și mai avem o chestiune care ne dă peste cap, și anume: selecția negativă din instituțiile publice. Au scăzut salariile, iar în instituțiile publice ajung oamenii care nu au loc în altă parte și care au pile. Nu se poate progresa rapid în aceste condiții! Eu aș reduce numărul celor din instituții, le-aș electroniza rapid, aș plăti restul de personal „ca lumea”, aș introduce niște criterii de responsabilitate pe măsura exigențelor și practicilor UE și sunt convins că în câțiva ani am fi foarte performanți. Aici foarte mult ar putea să ajute parteneriatul public-privat. Regretabil, legea românească în domeniu a ieșit proastă, pentru că nu asigură echilibrul responsabilităților. M-am implicat în cel puțin douăzeci de întâlniri și grupuri de lucru pe această temă. Ne trebuie o lege a parteneriatului public-privat care să fie motivantă, ca să valorificăm marile avantaje potențiale. În momentul de față, avem următoarea situație: în sectorul de stat și în cel public sunt foarte multe resurse care stau nefolosite, cum ar fi o grămadă de clădiri nefolosite, spații nefolosite, terenuri; tu, privat, ai veni cu banii tăi să faci o afacere și să le introduci în circuitul economic. În prezent, dacă de pildă se supără primarul pe tine, oprește afacerea, tu rămâi cu ochii în soare, pierzi banii investiți, iar primarul nu are nicio responsabilitate. În astfel de situație nimeni nu are curajul să investească, iar noi o să stăm în continuare cu active nefolosite. E o crimă națională că oamenii care au idei și vor să muncească se duc în altă parte, dezamăgiți de faptul că nu pot să-și valorifice priceperea în comunitatea ale cărei resurse zac blocate.

ODJ: Apropo de instituții, definite larg ca reguli ale jocului social, apreciați că procesul de construcție instituțională mai poate fi ajutat astfel încât să-l elibereze / emancipeze pe întreprinzător sau el va continua să aibă mai multe servituți (unilaterale, fiscale, gândindu-ne la ultimele evenimente) față de stat decât obligații (contractuale) față de consumatori? Cum apreciază comunitatea CNIPMMR acest context și ce soluții sunt propuse?

ON: Referitor la acest aspect, consider esențiale trei elemente: 1 – terminarea reformei administrative care a început. Ar trebui rapid o evaluare asupra stadiului, reactualizată și terminată în maximum doi ani. Noi, în România, avem un sistem instituțional struțo-cămilă și vă reamintesc indicele calității guvernanței, cel mai scăzut din Uniunea Europeană; 2 – îmbunătățirea calității guvernării, care nu ține numai de reformă, ci înseamnă și multe alte elemente funcționale etc.; 3 – procese intense de educare a funcționarilor publici. Trebuie educați – în afară de a ști să folosească bine calculatorul – în ceea ce privește capacitatea de a comunica, respectul reciproc și așa mai departe. Acestea sunt cerințe obligatorii. În concluzie, intervenția statului trebuie minimizată în economie, rezumându-se la reguli ale jocului și la crearea acelui mediu favorizant de care IMM-urile au nevoie. Ce a făcut CNIPMMR în acest sens? Eu vă dau spre publicare lista cu cele 12 priorități din acest an, la care corespund și peste 40 de acțiuni concrete.

STRATEGIE BAZATĂ PE CUNOȘTINȚE

ODJ: Ce ați adăuga și ce ați scădea din ce se întâmplă în România încât sectorul IMM să capete locul și rolul care i se cuvin – nici mai mult, nici mai puțin?

ON: Ce consider eu că e necesar să se facă în România? Într-un plan mai larg, în primul rând România are nevoie de o strategie națională autentică. Noi nu avem o strategie, suntem singura țară care a intrat în Uniunea Europeană și nu are o strategie post-aderare. Astfel, trebuie să proiectăm o strategie națională care să aibă o componentă esențială pentru IMM-uri, pentru că, dacă nu le tratăm diferențiat, nu se întâmplă nimic semnificativ pe acest front. Noi ar trebui să elaborăm această strategie ca să fie bazată pe cunoștințe. Am scris două cărți despre economia bazată pe cunoștințe. Aici vreau să punctez doar o idee. Revoluția cunoștințelor, care a început acum trei, patru decenii, este o mare oportunitate pentru România. Întotdeauna când a fost o revoluție economică, cum a fost revoluția industrială, s-a schimbat ierarhia mondială. Țările care au știut să valorifice revoluțiile au trecut pe primul plan. Uitați-vă ce a făcut Anglia, în primul rând, și ce a făcut după aceea America, pentru că revoluția industrială a prins și acolo. Țările care au știut să valorifice transformările trec în față sau, dacă sunt în față, se dezvoltă mai departe. Trecerea la economia bazată pe cunoștințe reprezintă concomitent și o amenințare majoră. Dacă nu o folosești tu, o vor face alții. Când am publicat prima dintre lucrările consacrate acestui domeniu, am dat o mare recepție la Clubul Diplomatic, pe banii mei. L-am invitat pe președintele Traian Băsescu, nu a venit, l-am invitat pe marele nostru economist Theodor Stolojan, care era consilierul lui, n-a venit nici el. La recepție au venit peste 200 de oameni, printre care câțiva rectori, profesori, academicieni, parlamentari, cercetători, întreprinzători, și am spus că prioritar pentru România este să proiecteze o strategie bazată pe cunoștințe, ca să-i depășim pe cei din jur și să recuperăm din decalajele față de Occident. Așa cum a făcut Coreea de Sud – niște lucruri deosebite! Trebuie în primul rând să avem o strategie, făcută din această perspectivă. O altă chestiune, ce trebuie adăugată, se referă la măsuri și modalități concrete de a operaționaliza prioritățile pe care le stabilim, după principiul ABC: 10-15% dintre cauze produc 40-50% dintre efecte – A, la B proporția este egală, iar la C, invers față de A. La noi, majoritatea măsurilor care se iau sunt în categoria C: efort mult și efect puțin, apropo de ce discutam. Mergând pe ABC, cine ar fi cel care produce cel mai mare efect, iar ca priorități ce ar trebui? În primul rând, investiții. Dacă nu relansăm investițiile, suntem condamnați. Apoi, ar fi accesul la finanțare, un climat de afaceri care să aibă o abordare stimulativă. Uitați-vă că a apărut legea anul trecut, lege privind IMM-urile, care este foarte bună, dar nu se aplică. Personal, am reușit să introduc acolo vreo patru categorii de fonduri cu finanțare europeană. Nu s-a creat nimic. Am vorbit cu domnul ministru Andrei Gerea, a zis „da, da”, dar nu se întâmplă nimic. Apoi, ar fi proiectele sistemice. Noi avem o mare problemă, în sensul că am finanțat de la Uniunea Europeană o mare grămadă de consultanță, training, însă, după aceea, absolvenții nu au fost angajați. CNIPMMR a depus proiect împreună cu BNS-ul la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale ca să implementăm sistemul de vouchere care a fost utilizat în Germania și după aceea în Belgia, iar în ultimii doi ani l-au folosit bulgarii. Aceștia, cu 270 de milioane de euro, au încadrat în muncă 110 mii de oameni, pentru că nu au pregătit decât pe cine au cerut firmele. Am propus, de asemenea, o bancă pentru IMM-uri, așa cum au Germania, Marea Britanie, dar deocamdată nu s-a făcut nimic. Considerăm prioritare relansarea Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii și a Fondului Român de Contragarantare (care au scăzut din cauza unor greșeli legislative și de altă natură), dezvoltarea cooperativelor de credit și a băncilor mici. La nivelul Uniunii Europene, aceasta este ultima tendință. Acum, UAPME, organizația europeană a IMM-urilor, unde noi suntem membri activi, insistă la Jean-Claude Junker pentru o directivă europeană prin care să se încurajeze dezvoltarea de cooperative și de bănci mici, ca să aibă acces la finanțări cât mai multe IMM-uri. Probleme sunt și în Occident, chiar dacă nu ca la noi, dar sunt probleme. Adăugăm ca prioritare crearea unor fonduri de risc, pentru că dacă nu avem fonduri cu capital de risc, nu o să avem inovații. Nicio bancă nu finanțează inovația. O altă modalitate ar fi un program național de dezvoltare a spiritului întreprenorial, la care m-am referit mai înainte, coroborat cu dezvoltarea unei culturi a muncii. Noi nu mai avem cultura muncii. Poate cu asta ar trebui început, cu o cultură a muncii. În plus, trebuie reduse fiscalitatea și parafiscalitatea. Au fost vreo patru sute și ceva, au mai rămas încă vreo două sute de impozite, taxe, contribuții etc. care nu ajung la bugetul statului, ci la diverse organizații. De astea trebuie să scăpăm! Și mai ales fiscalitatea pe resurse umane trebuie redusă în continuare. Dar, dincolo de acestea, în prima instanță la noi se situează costurile finanțării: acestea, la nivel de bancă, în România, sunt duble față de Occident. Nu se justifică. Costurile finanțării fac să nu avem investiții suficiente. Altă necesitate este eliminarea încurajării nemuncii. Atât timp cât ajutoarele de șomaj sunt la nivelul salariului minim, nu o să putem s-o eliminăm. Sunt oameni care nu vor să muncească și și-au făcut un calcul economic, în sensul că diferența dintre salariul minim și acest ajutor social este foarte mică, iar ei rămân în câștig, pentru că nu mai consumă atâta pe transport, încălțăminte, îmbrăcăminte. Estențială este și eliminarea discriminării IMM-urilor în raport în special cu firmele mari și cu cele de stat. Vă dau trei elemente de discriminare a IMM-urilor: plata obligațiilor la stat – dacă ești întreprindere mică, îți blochează contul, or, firmelor mari, de stat sau particulare, nu le blochează nimeni; scutirea de datorii – nicio firmă mică nu a fost scutită de datorii, numai firmele mari; primirea de ajutoare – cum spuneam, la Oltchim s-au dat miliarde de lei ca ajutor în ramură nestrategică (nu e strategie să faci nu știu ce produs când nu ai materie primă la costuri competitive). Acestea sunt elementele fundamentale. Se adaugă – foarte important – birocrația, diminuarea contactului între funcționarul public și întreprinzător, pentru că, dacă nu există contact direct, nu mai poate să fie corupție. De aceea, trebuie cât mai rapid electronizat sistemul administrației de stat. Sigur că se adaugă problema marii corupții. Vă sugerez o temă de anchetă, și cu asta închei: dumneavoastră știți că la toate vămile din România se filmează tot ce intră și ce iese. Atunci, cum vă explicați că în trei sferturi din ChinaTown există mare corupție?! CNIPMMR a ridicat această problemă tuturor premierilor: vedeți că acolo se află multe miliarde neimpozitate.

Interviu realizat de Octavian-Dragomir Jora pentru economistul.ro