Sesiune instruire POCA – Iasi
17/05/2019Cybersecuriy Romania – Bucharest Talks
22/05/2019Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNPIMMR), interesat în asigurarea unui mediu de afaceri predictibil şi al unui cadru legislativ stabil, care să nu creeze disfuncţionalităţi majore în activitatea companiilor care își desfăşoară activitatea în România, în special asupra IMM-urilor, exprimă necesitatea pentru implementarea efectelor referendumului convocat în data de 26 mai 2019, referitor la „extinderea dreptului de a ataca Ordonanțele de Urgență direct la Curtea Constituțională”.
Reamintim că în prezent, conform art. 146 lit. d) din Constituţia României, în privinţa Ordonanţelor doar Avocatul Poporului poate ridica direct excepţia de neconstituţionalitate, independent de orice conflict juridic concret din faţa unei instanţe judecătoreşti.
CNIPMMR consideră utilă extinderea dreptului de a ataca Ordonanțele de Urgență direct la Curtea Constituțională şi la alte domenii, respectiv fiscal şi economic, având în vedere practica Guvernului de a emite ordonanţe de urgenţă cu impact negativ major asupra activităţii agenţilor economici, fără consultarea acestora (exemplu reprezentativ este OUG nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene prin care s-au introdus măsuri cu consecinţe dezastruase în economie, din care amintim suprataxarea băncilor în funcţie de creşterea ROBOR, suprataxarea companiilor din energie cu 2% pe cifra de afaceri, suprataxarea companiilor din telecomunicaţii cu 3% pe cifra de afaceri).
CNIPMMR consideră că printre entităţile îndreptăţite să atace direct OUG la Curtea Constituţională trebuie să se afle Consiliul Economic şi Social, instituţie constituită în scopul realizării dialogului tripartit la nivel naţional, precum şi organizaţiile patronale şi sindicale reprezentative la nivel naţional, în calitatea lor de parteneri sociali interesati în domeniul relaţiilor industriale.