Ședințele de Birou Permanent și Colegiu Național ale CNIPMMR
16/07/2024CNIPMMR solicită retragerea OUG 28/1999 privind obligația de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale
16/07/2024Astăzi, 16 iulie 2024, a avut loc lansarea lucrării „Carta Albă a IMM-urilor din România”, ediţia nr. 22, realizată de Consiliul Naţional al IMM-urilor din România (CNIPMMR).
Lucrarea reprezintă cea mai aprofundată analiză a sectorului IMM din România ce prezintă situația de ansamblu a mediului de afaceri în anii 2023 și 2024, dificultățile cu care se confruntă IMM-urile, nevoile și sursele lor de finanțare, modalitatea în care inovează, intenția de accesare de fonduri nerambursabile sau criteriile de care țin cont în alegerea partenerului de business, constituind baza pentru propuneri de strategii cu privire la viitoarele direcţii de susţinere şi dezvoltare ale mediului de afaceri românesc.
În cadrul evenimentului au avut intervenții:
- Florin JIANU, Președinte CNIPMMR
- Ion Marcel CIOLACU, Prim-Ministrul Romaniei
- Prof.Univ.Dr.Ovidiu NICOLESCU, Prezentarea lucrării “Carta Albă a IMM-urilor din România 2024”
- Adrian CÂCIU, Ministrul al Investițiilor și Proiectelor Europene din România
- Ștefan Radu OPREA, Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului
- Mihai DIACONU, Secretar de stat Ministerul Finanțelor
- Oscar GAL, Subsecretar de Stat la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale
- Oana BÂRA, Head of Financing Programs BCR
- Dana BACIU, Director persoane juridice GROUPAMA
Cele mai importante aspecte semnalate în cadrul lucrării sunt următoarele:
- inflația (52,89%), concurență neloială (46,06%), creșterea nivelului cheltuielilor salariale (40,05%), scăderea cererii interne (33,10%), pregătirea și menținerea personalului (31,71%), incertitudinea evoluțiilor viitoare (29,86%), concurența produselor din import (29,51%), întârzierile la încasarea contravalorii facturilor de la firmele private (25,81%) sunt principalele dificultăți cu care se confruntă IMM-urile
Principalele caracteristici ale antreprenoriatului în 2024 sunt:
- Crește procentul femeilor antreprenor la 32,16% în profilul antreprenorului comparativ cu 25,20% în 2023
- Crește ponderea IMM-urilor care au alocat până la 20% fonduri pentru inovare din totalul investițiilor, la 17,03% față de 11,29 % în 2023
- 64,51% dintre întreprinzători intenționează să acceseze fondurile structurale comparativ cu 54,28% în 2023
- 49,95% dintre întreprinzători estimează că evoluția situației economice a României va fi la fel sau mai bună, față de 61,22% în 2023
- 58,38% dintre IMM-uri se vor autofinanța în anul 2024 comparativ cu 58,18 % în anul 2023
”Am lansat astăzi Carta Albă a IMM-urilor, cea mai amplă cercetare a mediului de afaceri realizată de către Consiliul Național al IMM-urilor din România. Suntem onorați că lucrarea este folosită de toți partenerii, naționali sau internaționali în fundamentarea politicilor publice pentru IMM-uri și ne bucurăm de aportul nostru semnificativ la consolidarea mediului antreprenorial. Cerințele mediului de afaceri, în special ale IMM-urilor sunt reprezentate de simplificarea modului de comunicare între antreprenori și stat, de asigurarea stabilității fiscale și realizarea de analize de impact atât înainte de adoptarea unei măsuri economice cât și periodic, după implementarea acesteia. Solicităm Guvernului consultarea confederațiilor patronale reprezentative înainte de adobtarea legislației cu impact asupra mediului de afaceri în scopul găsirii de soluții avantajoase atât pentru antreprenori cât și pentru autorități și evitării situațiilor în care schimbările legislative sunt făcute fără o consultare reală e mediului de afaceri și cu efecte negative asupra întreprinzătorilor.” a declarant Florin Jianu, Președinte CNIPMMR.
Puteți descărca aici lucrarea ”Carta Albă a IMM-urilor din România”, ediția a-22-a.
Proiect cofinanțat de Uniunea Europeană.