Conferință de promovare a eficientei energetice pentru IMM-uri
12/12/2023Chestionar eficienta energetica
19/12/2023Salutăm inițiativa Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului de lansare a celor 3 programe cu finanțare nerambursabilă:
- Programul național de micro industrializare,
- Programul de dezvoltare a activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață,
- Programul de accelerare a dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii.
Prin faptul că accesarea acestora se face exclusiv prin intermediul platformei www.programenationale2023.ro, dar și prin noutatea introducerii posibilității acordării unei prime de capital aferentă unui credit de investiții solicitat la una dintre cele cinci bănci partenere (Alpha Bank România, Banca Comercială Română, Banca Transilvania, CEC Bank și Unicredit Bank), credite care sunt garantate prin Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici si Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) se schimbă paradigma accesării fondurilor de acest tip în România.
Se face astfel un pas important spre digitalizarea și modernizarea sistemului de finanțare. Chiar dacă termenul de înscriere este scurt, există însă avantajul formularului de înscriere care elimină absolut toate barierele birocratice și administrative prin excluderea necesității oricăror documente emise de autorități terțe și facilitează aplicarea rapidă, fără a fi nevoie ca antreprenorii să mai apeleze la un alt tip de consultanță.
Flexibilitatea acestui program de finanțare constă inclusiv în posibilitatea ajustării costurilor pe parcursul implementării, prin semnarea unui act adițional atât cu banca cât și cu Ministerul economiei, antreprenoriatului și turismului, prin agențiile din subordine. Astfel, se face în sfârșit un progres notabil spre soluționarea uneia dintre cele mai mari provocări ale sectorului IMM din România, și anume garantarea accesului la un tip de finanțare ce devine competitiv pe piața europeană.