TOP 2023 – MATEROM
25/10/2023Cerere de ofertă – Achiziție directă de servicii catering și închiriere sală Ploiești
01/11/2023În întreaga lume, întreprinderile mici şi mijlocii (IMM) sunt coloana vertebrală a economiilor locale. În Europa, ele reprezintă peste 99% din totalul companiilor şi pun în mişcare peste jumătate din economia europeană, arată raportul anual al Comisiei Europene EU SME Performance Review 2022/2023. Şi în România rolul IMM-urilor este la fel de important: potrivit aceluiaşi raport, cele aproximativ 561.000 de IMM-uri reprezintă 99,7% din totalul firmelor din economie, oferă locuri de muncă pentru aproape două treimi din totalul salariaților şi contribuie cu peste jumătate din PIB.
În ultimii ani, companiile, inclusiv IMM-urile, s-au confruntat cu provocări economice, sociale și geopolitice extraordinare. În plus, au trebuit să se adapteze rapid şi schimbărilor în comportamentul consumatorilor, generate mai cu seamă de progresul tehnologic accelerat. Toate acestea au impus din partea IMM-urilor eforturi susţinute pentru tranziția către o economie digitală. Şi cu toate că s-au înregistrat progrese în această privinţă, mai sunt multe de făcut.
Conform Indicelui economiei și societății digitale (DESI) 2022 al Comisiei Europene, nevoia de transformare digitală este critică pentru afacerile mici și mijlocii din România, care se află pe ultimul loc în Europa în privința integrării tehnologiilor digitale. Doar 12% dintre IMM-uri sunt echipate pentru a-şi vinde produsele online, faţă de media de 18% a UE, iar dintre acestea doar un procent foarte mic, de 4%, reuşesc să acceseze pieţele externe şi să vândă peste hotare. Cifra de afaceri a comerţului electronic reprezintă doar 7% din cifra de afaceri totală a IMM-urilor din România, mult sub media europeană de 12%.
Nevoia de digitalizare este clar înţeleasă de către antreprenori, arată studiile Visa. Conform unui sondaj realizat în România de Visa și Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii (CNIPMMR) în 2022, aproape 7 din 10 IMM-uri participante la studiu consideră că transformarea digitală este importantă sau foarte importantă pentru dezvoltarea afacerii lor.
Pentru a sprijini IMM-urile să se reinventeze în era digitală, Visa investeşte şi inovează permanent pentru a pune la dispoziția acestora instrumente și resurse care le oferă competențe, soluții și acces la rețele și servicii financiare cu ajutorul cărora să își finanțeze, să îşi gestioneze și să îşi dezvolte afacerea.
Visa funcționează ca o rețea globală care conectează consumatorii și comercianţii, facilitând tranzacții sigure și rapide. Ne-am angajat să sprijinim peste opt milioane de IMM-uri din întreaga Europă, ajutându-le să îşi îmbunătățească capacitățile digitale, oferind diverse opțiuni de plată şi creând mai multe canale de vânzare, care le permit să acceseze pieţe mai largi, la nivel naţional sau chiar global.
Prin parteneriate cu bănci și fintech-uri, Visa introduce noi produse și servicii pentru a îmbunătăți capacitățile digitale ale IMM-urilor, facilitându-le gestionarea eficientă a afacerilor. Oferim astfel micilor afaceri acces la cele mai noi soluţii şi tehnologii de plată, astfel încât să poată răspunde cerinţelor în continuă schimbare din partea consumatorilor. Şi ne asigurăm permanent că banii circulă digital în siguranţă. Fiecare comerciant care acceptă Visa, indiferent de dimensiunea sau tipul afacerii, poate accepta plăţi cu miliarde de carduri Visa de pe tot globul, ştiind că în spatele fiecărei tranzacții Visa se află cele mai performante produse şi tehnologii, precum tokenizarea sau 3DS, care oferă un nivel suplimentar de securitate şi reduc semnificativ ratele de fraudă [1].
Toate aceste eforturi pe care Visa le face pentru a sprijini micile afaceri au drept rezultat încrederea de care se bucură brandul din partea consumatorilor şi comercianţilor. Cumpărătorii au de 3,5 ori mai multe șanse să creadă că un website este sigur atunci când văd sigla Visa, și au șanse de 2-3 ori mai mari să intre într-un magazin necunoscut când atunci când văd afişat logo-ul Visa[2].
Educația financiară și consolidarea competențelor digitale ale întreprinderilor mici și mijlocii și ale consumatorilor se numără printre prioritățile Visa şi în România. Pentru a veni în sprijinul IMM-urilor locale am lansat acum doi ani MarileAfaceriMici.ro, o platformă integrată cu informații, soluții și oferte exclusive pentru IMM-uri de la parteneri locali. Platforma sprijină micii antreprenori cu informații practice despre cum să-și dezvolte afacerea online, de la crearea unui website și promovarea afacerii pe internet, până la vânzarea online a produselor și serviciilor. IMM-urile pot afla despre modul în care plățile digitale pot contribui la dezvoltarea afacerii și despre soluțiile de acceptare a plăților cu cardul în magazin și online.
De asemenea, Visa a lansat împreună cu băncile şi partenerii săi din România o serie de initiaţive pentru a sprijini IMM-urile să se adapteze la peisajul digital în continuă schimbare și să îşi îmbunătățească eficiența operațiunilor. Printre acestea se numără o soluţie simplă de acceptare a plăţilor cu cardul, prin transformarea telefoanelor și tabletelor în terminale de plată mobile, oferind astfel IMM-urilor mai multă mobilitate și flexibilitate în colectarea plăților de la clienți; facilitarea plăților cu cardul direct pe facturile online emise de IMM-uri, ceea ce simplifică procesele de plată, gestiunea fluxului de numerar și mărește ratele de încasare a facturilor; facilitarea semnăturilor electronice prin certificate digitale calificate, care ajută micile afaceri afacerile să își creeze o identitate digitală; soluţii de plăți în timp real pentru diverse domenii de activitate, precum comerțul online.
Prin eforturile continue de inovare și sprijinul oferit IMM-urilor, Visa joacă un rol extrem de important în creșterea capacităților digitale ale acestora, facilitând integrarea lor în noua economie digitală. Iar IMM-urile sunt tot mai conștiente că această tranziție digitală este crucială pentru succesul lor în era actuală. Conform studiului derulat de Visa împreună cu CNIPMMR, aproape una din două companii care nu acceptă în prezent plăți electronice intenționează să implementeze o astfel de soluție în viitor. Este un pas important nu doar pentru dezvoltarea micilor afaceri, ci şi pentru consolidarea încrederii consumatorilor în utilizarea metodelor moderne de plată, susținând astfel creșterea continuă a economiei digitale în România.
[1] SMB European Messages_170523
[2] Value of Visa Narrative, June 2023