Anunț angajare
28/12/2022CNIPMMR respinge introducerea de noi sarcini birocratice pentru beneficiarii măsurii 2
18/01/2023Proiectul „Social Economy Entrepreneurship Development” a fost implementat în perioada ianuarie 2020 – ianuarie 2023 de către „Centrul de Consultanta si Management al Proiectelor” EUROPROJECT (CCMP EUROPROJECT), în parteneriat cu Blocul National Sindical (BNS) și IPA S.A.
Obiectivul general al proiectului l-a reprezentat încurajarea economiei sociale prin înființarea de întreprinderi sociale, în vederea integrării pe piața forței de munca a persoanelor din grupurile vulnerabile din regiunile Sud-Vest, Sud-Est si Sud, fiind finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.
Grupul țintă al proiectului Social Economy Entrepreneurship Development – SEED a cuprins 147 de persoane cu vârsta cuprinsă între 18-65 ani, dintre care 82 au fost femei, iar 14 persoane au fost din categoria persoanelor vârstnice (55-64 ani).
Implementarea proiectului a condus la susținerea a 21 de întreprinderi sociale nou înființate (prin intermediul schemei de minimis) și la crearea a 106 de locuri de muncă, cele 21 de intreprinderi fiind desemnate în urma organizării unui concurs de planuri de afaceri in urma caruia primele 21 cele mai bune planuri de afaceri au primit o finanțare de maximum 100.000 euro.
Cele 21 de persoane care au înființat întreprinderile sociale au beneficiat la inceput de consiliere și mentorat în vederea definitivării modelului de business, de seed – capital pentru întreprinderile înființate si timp de 18 luni de servicii de monitorizare în implementarea planurilor de afaceri.
Proiectul Social Economy Entrepreneurship Development (SEED) este finanțat în cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014-2020.
Pentru informații suplimentare referitoare la proiect, vă rugăm să utilizați următoarele date de contact:
E-mail: office@europroject.org.ro
Tel: 0744.226.919