Eveniment promovare dialog social Arad 19 iulie 2022
19/07/2022Lansare proiect Sibiu Business Agency
22/07/2022Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România implementează în perioada iulie 2022 – august 2023, proiectul “Bucharest Business Agency”, Cod My SMIS – 151037, proiect finanțat în cadrul Programului Operational Capacitate Administrativă, cu o valoare totală de 377.323,00 lei, valoarea cofinanțării UE fiind 295.821,24 lei.
Obiectivul general – vizează dezvoltarea capacității CNIPMMR de a se implica în formularea și promovarea dezvoltării la nivel local în aria sa de activitate si expertiză, respectiv reprezentarea unitară și eficace a IMM-urilor, prin dezvoltarea unor politici publice prin care să se asigure promovarea exporturilor și atragerea de investiții pentru IMM-uri.
Obiective specifice:
OS1. Dezvoltarea de proceduri, mecanisme pentru susținerea și promovarea dezvoltării la nivel local și de interacțiune cu autoritățile și instituțiile administrației publice axate pe promovarea exporturilor și atragerea de investiții în cadrul IMM-urilor. Astfel va fi realizată o analiză care va viza evidențierea asupra modului în care politicile publice în domeniul promovării exporturilor şi atragerii de investiţii au fost asigurate până la demararea proiectului. În cadrul analizei vor fi luate în calcul inclusiv cele mai bune practici din statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv după modelul Vienna Business Agency. Totodată va fi elaborată o strategie de promovare și dezvoltare a investițiilor si promovare a exporturilor.
Se va avea în vedere creșterea relevanței strategiei pentru domeniul de activitate asupra căruia se aplica prin realizarea în cadrul Primăriei București a biroului Bucharest Business Agency unde vor fi implemntate în mod concret elementele strategiei.
OS2. Susținerea capacității CNIPMMR și a altor parteneri sociali de a se implica în formularea și promovarea dezvoltării la nivel local în domeniul promovării exporturilor și atragerii de investiții prin derularea unor activități de formare specifice acestui domeniu – derularea de acțiuni de formare-instruire, realizarea unui curs dedicat atragerii de investiții si promovării activităților de internaționalizare pentru IMM-uri pentru un număr de 30 de persoane, reprezentanți ai beneficiarului, precum si a altor ONG-uri și parteneri sociali care vizează prin activitatea lor să acorde sprijin pentru investiții si promovarea exporturilor firmelor, inclusiv reprezentanți ai Primăriei București.
Rezultate:
Rezultatul principal: Capacitate crescută a ONG-urilor și partenerilor sociali de a se implica în formularea și promovarea dezvoltării la nivel local atins prin:
- procedură/strategie pentru susținerea și promovarea dezvoltării la nivel local și de interacțiune cu autoritățile și instituțiile administrației publice axate pe promovarea exporturilor și atragerea de investiții în cadrul IMM-urilor,
- un birou dedicat atragerii de investiții și promovării exporturilor în cadrul IMM-urilor înființat în cadrul Primăriei Municipiului București (Bucharest Business Agency) și funcțional,
- 30 de reprezentanți din cadrul CNIPMMR, precum și ai altor ONG-urilor și parteneri sociali, formați în proiect în domeniul atragerii de investiții și promovării exporturilor, în vederea susținerii la nivel local a dezvoltării IMM-urilor.
Proiectul are la bază un acord de parteneriat semnat cu Primăria București.
Descărcați varianta PDF aici .
Date de contact:
Denisa Samek – Director CNIPMMR
Telefon: 0767566276
E-mail: denisa.samek@cnipmmr.ro
Adresa: Piața Valter Mărăcineanu, nr.1-3, intrarea 1, etaj 1, București, Sector 1
„Proiect cofinanțat din Fondul Social European, prin Programului Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020”