Programul de Guvernare al mediului de afaceri 2021 – 2024
26/10/2020Reactie comunicat de presa CCIR
05/11/2020Consiliul IMM-urilor din România (CNIPMMR) a organizat astăzi, 30 octombrie, cea de-a 28-a ediţie a „Topului Naţional al Firmelor Private din România„, cel mai mare eveniment de recunoaștere a meritelor antreprenorilor prin promovarea celor mai performante întreprinderi din România.
La eveniment au fost premiate atât fizic cât și online companii situate pe primele locuri în clasamentul general la nivel naţional, clasamentul naţional pe domenii de activitate-cod CAEN și clasamentul județean, acordându-se, de asemenea, o serie de premii speciale. Premierea a fost realizată pe baza următoarelor criterii: performanţă globală, productivitate, cifră de afaceri şi profit brut, valoarea totală a principalilor indicatori ai firmelor participante fiind de aproximativ 11 miliarde de lei cifra de afaceri, 1 miliard de lei profit brut și peste 36.000 de salariați reprezentanți ai firmelor premiate.
În deschiderea evenimentului au fost susținute mesaje pentru mediul de afaceri de către:
- Florin Jianu, Preşedintele Consiliului Naţional al IMM-urilor din România (CNIPMMR),
- Ludovic ORBAN, Prim-Ministrul României,
- Cosmin MARINESCU, Consilier prezidențial ce a transmis mesajul E.S. Klaus IOHANNIS, Președintele României,
- Adrian ZUCKERMAN, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România,
- Virgil POPESCU, Ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri și
- Violeta ALEXANDRU, Ministrul Muncii și Protecției Sociale
În cadrul cuvântului de deschidere al evenimentului, președintele CNIPMMR, dl. Florin Jianu, a precizat “Anul acesta a fost cu atât mai importantă organizarea acestui eveniment, chiar și într-o manieră hibridă, pentru a le mulțumi întreprinzătorilor pentru eforturile lor din acest an, pentru ceea ce fac pentru România, pentru comunitățile din care ei fac parte. Această perioadă este una dificilă pentru noi toți, este o perioadă în care vrem sa menținem competitivitatea firmelor, vrem să menținem locurile de muncă însă trebuie să ne uitam și la ce înseamnă relansarea economică. La CNIPMMR ne uităm și pe ceea ce se va întâmpla cu economia României și sperăm ca la un moment dat să trecem de acestă perioadă și să ne concentrăm doar pe ceea ce înseamnă reconstrucție economică. Noi am realizat un program ce cuprinde peste 60 de măsuri pentru o bună guvernare unde propunem ca într-un termen de 4 ani să ducem România în primele 20 de țări privind ușurinta derulării unei afaceri, să luăm o serie de măsuri instituționale precum înființarea unui Minister dedicat IMM-urilor și Digitalizării, să susținem realizarea unor programe pentru start-up-uri în rândul tinerilor sau să dezvoltăm turismul românesc prin atragerea de noi turiști. În egală măsură, stimularea creării de noi locuri de muncă în această perioadă este un lucru esențial pentru economia României. ”
În plus, domnul Ludovic Orban, Prim-Ministrul României, a menționat “Participarea mea la ”Topul Național al Firmelor Private din România” este dictată de convingerea că mediul de afaceri, IMM-urile, trebuie să fie un partener serios al Guvernului, implicat în susţinerea fundamentărilor care să ducă la decizii cu efect în economia românească. Guvernul pe care îl conduc este deschis dialogului permanent, multe dintre decizii au fost luate în discuţii, dezbateri, cu reprezentanţii mediului de afaceri. O ţară în care există un mediu de afaceri prietenos, iniţiativă economică și un parteneriat între întreprinzători şi decidenţii guvernamentali, este o ţară care merge bine. Iar o ţară în care afacerile merg bine este o ţară în care fiecare om poate să trăiască mai bine. Obiectivul nostru fundamental este să fim permanent atenţi la ce se întâmplă în mediul de afaceri pentru a genera cât mai multe programe, proiecte, decizii la nivel guvernamental care să vină în sprijinul antreprenorilor.”
De asemenea, domnul Cosmin Marinescu a transmis mesajul E.S. Klaus IOHANNIS și a menționat “Transmit felicitări întreprinzătorilor ale căror performanțe sunt astfel răsplătite. Modelele de succes trebuie să capete recunoaștere, cu atât mai mult în perioada actuală, marcată de atâtea dificultăți și provocări economice. Cunosc dificultățile prin care treceți ca întreprinzători, și nu mă refer doar la bilanțuri și cifre de afaceri, ci mai ales la eforturile deosebite de adaptare pentru asigurarea protecției sanitare a oamenilor, eforturi pentru care vă felicit. În ceea ce privește problema finanțării, avem asigurarea că vor exista resurse pentru derularea în continuare a programelor de finanțare a economiei, prin credite garantate și granturi pentru capital de lucru și investiții. O altă sursă de finanțare, deosebit de importantă, este reprezentată de programele operaționale, în special prin fondurile mai accesibile destinate IMM-urilor.”
E.S. Adrian ZUCKERMAN, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România a menționat “România este o țară cu foarte mulți antreprenori și susținem eforturile CNIPMMR în promovarea și dezvoltarea mediului antreprenorial. Pentru un mediu antreprenorial sănătos este nevoie de oameni minunați și talentați, asa cum sunteți dvs. Dar acesta este doar un prim pas, ceea ce mai este necesar este un mediu în care rodul ideilor și muncii dvs. să crească.”
În cadrul intervenției sale, Virgil POPESCU, Ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri a subliniat “IMM-urile sunt foarte importante, pentru noi, pentru mine ca Ministru al Economiei și sunt un pilon important al economiei românești. Atunci când România a avut nevoie, antreprenorii din țară și-au mutat producția și s-au reorientat spre ceea ce piața a avut nevoie, spre ce românii au avut nevoie și au reușit. Împreună vom reuși sa trecem peste această perioadă dificilă. Sunt multe lucruri pe care le putem face împreuna printr-un parteneriat mediu de afaceri-Guvern și vă asigur că multe din programe vor fi prinse în programul nostru viitor.”
În plus, Violeta ALEXANDRU, Ministrul Muncii și Protecției Sociale a menționat “Ca Ministru al Muncii văd deja cum s-a făcut performanță în acest an în companiile din România. Cine a știut șă facă performanță în acest an este un luptător, este un om care a știut șă își respecte echipa, un om vizionar, un om care a înțeles să se adapteze, inclusiv prin folosirea tehnologiei. De aceea, m-am bucurat că am găsit sprijin în echipa guvernamentală în a acorda ceea ce puținele state europene au făcut-o și anume, oferirea unui sprijin de 2500 de ron pentru fiecare persoană care lucrează în regim de telemuncă.”
Partenerii și sponsorii evenimentului au fost: BCR, CEC Bank, Alpha Bank, Esperandza, FAN Courier, Romfracht, Sodexo, Brickstone, Coral Impex, Baltur sib, Kapsch, Didactica Publishing House, Simion Tehnoconstruct, Stema Grup, Ocean Fish, Valtryp, Atelierele Ilbah, New Design Composite, F-PRO și Sport Embroidery.
Partener exclusiv în domeniul asigurărilor: Groupama Asigurari
Partenerii media au fost: Agerpres, Radio Romania Actualitati, Bursa, Financial Intelligence, Financial Market, Market Watch și Top Business.