Cea de-a 17-a editie a Cartei Albe a IMM-urilor din Romania
26/07/2019Compania Hola, firma infiintata prin proiectul Diaspora ReSTART, cauta asistent manager
28/08/2019
Grupul de presă BURSA va organiza o nouă ediţie a conferinţei „Energia în priză”, în data de 12 Septembrie 2019, începând cu ora 09:30, la hotelul Sheraton Bucharest, Sala Platinum, ajungând, astfel, la a VII-a ediţie.
Evenimentul este organizat în parteneriat cu Centrul Român al Energiei (CRE).
Printre temele propuse spre dezbatere, în cadrul evenimentului, regăsim:
- Măsuri şi/sau programe pentru combaterea sărăciei energetice;
- Evaluarea şi optimizarea cadrului legal privind consumatorul vulnerabil;
- Posibile ameninţări la adresa securităţii energetice a ţării noastre, în iarna următoare;
- Infrastructura de interconectare cu Republica Moldova – perspective;
- Valorificarea resurselor energetice din Marea Neagră în arhitectura pieţei unice europene – este mediul investiţional îndeajuns de atractiv?
- BRUA – calendarul implementării, mizele şi actorii interesaţi;
- Schimbările aduse structurii mixului energetic al României prin Planul Naţional Integrat în domeniul Energiei şi Schimbărilor Climatice 2021-2030;
- Soluţiile pentru sectorul producţiei de energie pe bază de cărbuni în contextul scumpirii certificatelor de emisii;
- Evoluţia preţurilor energiei în perioada următoare, în contextul reglementărilor care vizează sectorul energetic;
- Măsuri necesare pentru deblocarea investiţiilor în energia regenerabilă;
- Scheme de sprijin sau reguli de piaţă? Locul tranziţiei energetice în paginile Strategiei Energetice 2019-2030 – beneficii, oportunităţi, provocări şi obligaţii;
- Investiţii şi reglementări urgente pentru buna funcţionare a sistemului energetic din România;
- Adoptarea mecanismului de Contracte pentru Diferenţă ca suport pentru continuarea investiţiilor la reactoarele 3 şi 4;
- Stadiul retehnologizării reactorului 1 – avize de mediu, opinia Comisiei Europene, surse de finanţare, importanţa pentru sistemul energetic naţional;
- Beneficiile lansării pieţei instrumentelor financiare derivate cu activ suport energie pentru Bursa de Valori Bucureşti;
- Listarea Hidroelectrica şi perspectivele trecerii pieţei noastre de capital în categoria celor emergente;
- Digitalizarea sectorului energetic, cel mai important pas în gestionarea provocărilor viitoare ale industriei.
La această conferinţă vor fi prezente circa 150 de persoane, reprezentând: companii din sectorul energetic: producători, furnizori, distribuitori de energie şi gaze; companii mari consumatoare din toate domeniile de activitate; autorităţi de reglementare; asociaţii si organizaţii de profil; companii de consultanţă şi avocatură; bănci/ instituţii financiare; mass-media.
Participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile, cu înregistrare la adresa de e-mail publicitate@bursa.ro.
Site-ul evenimentului este disponibil aici: http://www.bursa.ro/energia-2019