FAN COURIER isi va mari echipa cu inca 10% in 2019
20/12/2018Scrisoarea deschisa adresata de catre Coalitia pentru Dezvoltarea Romaniei (CDR) doamnei Viorica Dancila, Prim-Ministrul Romaniei.
21/12/2018O companie este responsabilă nu doar în relația cu clientul final ci și în relația cu comunitatea unde își desfășoară activitatea și are datoria morală de a susține proiecte care ajută și susțin comunitățile să progreseze. Un astfel de raționament a stat la baza lansării în urmă cu un an de zile a Fundației FAN Courier, entitate care și-a propus din start să-și concentreze eforturile pe trei direcții esențiale pentru dezvoltarea economiei și societății româneșt.
Educația formală este unul dintre cei trei piloni prin care fundația și-a propus să contribuie la diminuarea riscului de analfabetism funcțional, indicator al nivelului de trai unde România înregistrează una dintre cele mai ridicate rate la nivel european. Plecând de la nevoile elevilor proveniți din familii fără posibilități, Fundația a lansat anul acesta unul dintre cele mai curajoase proiecte din România, în parteneriat cu una dintre cele mai puternice rețele farma de la noi, HelpNet, un program de burse acordate elevilor din mediul rural care doresc să-și continue studiile la liceu. ”Proiectul Elev la liceua fost proiectul în care am investit cele mai mari resurse anul acesta pentru că are un potențial foarte mare de creștere. Vom mări de la un an la altul numărul burselor acordate pentru că obiectivele noastre sunt foarte simple: ne dorim să contribuim activ la reducerea analfabetismului funcțional în România și, implicit, să oferim o șansă egală la viață și educație copiilor și tinerilor”, a declarat Magda Cristescu, directorul executiv al Fundației FAN Courier.
Elev la liceu, lansat în parteneriat cu Help Net, una dintre cele mai cunoscute rețele farma din România, a fost lansat în prima parte a acestui an și s-a desfășurat în mai multe etape, pe parcursul cărora au aplicat peste 100 de elevi din întreaga țară, care urmau să dea examenul de capacitate pentru admiterea la liceu. Pe baza dosarului de aplicant, 25 de elevi primesc, începând cu noul an școlar, sprijin material și financiar din partea Fundației FAN pentru a urma cursurile liceului la care au fost admiși.
”Proiectul a fost gândit astfel încât să motiveze elevii să aibă rezultate bune la învățătură, în cazul în care nivelul performanței scade, elevii riscă pierderea acestui suport”, a explicat directorul executiv al Fundației. Acest proiect a fost și modul nostru propriu de a marca 100 de ani de la Marea Unire, educația fiind la fel de importantă pentru societatea românească și atunci ca și acum ”, a explicat directorul executiv al Fundației. Reprezentantul Fundației spune că pentru anul viitor pregătește un nou proiect educațional și invită companiile românești interesate să dea o mână de ajutor familiilor din comunitățile nevoiașe să se alăture. Noi credem că unind resursele putem construi mai mult și mai repede proiecte cu acoperire națională și pe termen lung”, a adăugat Magda Cristescu.