CNIPMMR sustine necesitatea corelarii majorarilor salariale ale bugetarilor cu evolutia economiei si raportarea lor la criterii de performanta
12/04/2017Ziarul BURSA organizeaza conferinta ANTREPRENORIATUL FEMININ „Femeia la putere – o lume mai bună“
19/04/2017Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), confederație reprezentativă la nivel national pentru IMM-uri, salută numirea în funcția de secretar de stat în cadrul Ministerului pentru Mediul de afaceri, Comerț și Antreprenoriat a domnului Sterică Fudulea, membru în cadrul biroului permanent al organizației.Prin evenimentele dedicate mediului de afaceri din Tulcea precum conferința „Susținerea dezvoltării IMM-urilor în cadrul ADI ITI Delta Dunării-Program Operațional Regional 2014-2020”, realizată în calitate de vicepreședinte al Patronatului IMM-urilor din Tulcea (PIMM Tulcea), Sterică Fudulea, a militat pentru îmbunătățirea mediului de afaceri local și identificarea de noi oportunități investiționale prin crearea unor platforme integrate de micro-împrumut pentru IMM-uri și a unei structuri de parteneriat public-privat, dezvoltarea turismului și implementarea unui mecanism de sprijinire a IMM-urilor.
În calitatea de vicepreședinte al Patronatului Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR) timp de 10 ani, Sterică Fudulea a participat activ la dezvoltarea de proiecte privind startup-uri, mentorat și educație antreprenorială, militând pentru îmbunătățirea mediului de afaceri și dezvoltării spiritului antreprenorial în rândul tinerilor.
La nivel european, acesta a fost o prezență activă în cadrul întâlnirilor Asociației Tinerilor Întreprinzători din Uniunea Europeană (JEUNE) apărând interesele tinerilor întreprinzători din România nivel European.
„ Ne bucură faptul că avem un reprezentant al IMM-urilor în funcția de secretar de stat. Suntem convinși că expertiza lui Sterică Fudulea în cadrul organizațiilor de reprezentare a IMM-urilor va aduce un plus de valoare în cadrul Ministerului și va favoriza implementarea cu succes a proiectelor dedicate mediului de afaceri la care ministerul deja lucrează, referindu-mă în special la legea prevenției și programul Start-up nation.”, a declarat Liviu Rogojinaru, președinte al CNIPMMR.