Noi norme metodologice pentru piata vitivinicola
21/07/2016Oportunitatile de afaceri ale IMM-urilor din Romania
26/07/2016Politica de calitate a Uniunii Europene privind denumirea facultativă de calitate “produs montan” va fi aplicată și în România după ce Guvernul a adoptat în data de 20 iulie a.c. o Hotărâre în acest sens, prima etapă în ceea ce privește implementarea acestei politici europene. Astfel, se deschide o nouă şi importantă oportunitate pentru producătorii din zona montană, care, în mod voluntar, pot opta pentru etichetarea produselor, în condiţiile unei nevoi de valorificare durabilă a tuturor resurselor de hrană. Producătorii, cultivatorii, apicultorii care işi desfaşoară activitatea de producţie în zona montană îşi vor promova produsele alimentare inscriptionând pe etichetă „produs montan”, produsele vor respecta normele sanitar veterinare şi vor fi uşor recunoscute de consumator. Pe de altă parte, consumatorii vor fi informați în legătură cu importanţa calităţii biologice şi a garanţiilor sanitare a alimentelor „de la munte”, ceea ce va determina o creştere a cererii pentru astfel de produse.
Prin actul normativ adoptat de Guvern în data de 20 iulie a.c., se transpune în legislația națională o parte din prevederile regulamentelor europene în ceea ce priveşte condiţiile de utilizare a menţiunii de calitate facultative „produs montan” (Regulamentului (UE) nr. 665/2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1151/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului).
Pentru etichetarea produselor provenite din zona montană, agricultorii care optează pentru aceast lucru trebuie să respecte o serie de condiții, menționate în caietul de sarcini, drept garanție a faptului că produsul este realizat în zona montană. Astfel, produsul va putea fi distins pe piață ca având origine certificată “produs montan”. Mai exact, etichetarea alimentelor cu menţiunea “produs montan” se poate aplica doar produselor obţinute din animale crescute cel puţin două treimi din viaţa în arealul montan şi ale căror produse sunt prelucrate tot în zonele de munte. La producția vegetală se poate aplica mențiunea produs montan doar dacă acestea sunt cultivate în zonă montană, iar dacă se utilizează zahăr din afara zonei montane acesta nu trebuie să dețină o pondere mai mare de 50% din greutatea ingredientului.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale va fi autoritatea competentă responsabilă cu verificarea conformităţii datelor cuprinse în caietul de sarcini în vederea acordării dreptului de utilizare a menţiunii facultative de calitate „produs montan”. De asemenea, va gestiona Registrul Naţional al Produselor Montane şi va verifica respectarea legislaţiei europene şi naţionale de către operatorii economici care au obţinut dreptul de utilizare a menţiunii de calitate facultative „produs montan”.
Adoptarea hotărârii de guvern referitoare la produsul montan este prima etapă în ceea ce priveşte implementarea politicii de calitate a UE referitoare la denumirea facultativă de calitate produs montan. În continuarea armonizării legislaţiei naţionale cu cea europeană se va emite un ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale referitor la reglementarea procedurii de verificare a conformităţii datelor cuprinse în caietul de sarcini, de acordare a dreptului de utilizare a menţiunii de calitate facultative „produs montan” și de verificare a respectării legislaţiei europene şi naţionale de către operatorii care doresc să beneficieze de aceste avantaje. Ordinul de ministru subsecvent acestei hotărâri de guvern va aduce clarificări pentru informarea corectă a consumatorului și a condițiilor de utilizare a mențiunii de produs montan.
Informații suplimentare:
În septembrie 2012, Parlamentul European a aprobat oficial Regulamentul nr. 1151 / 2012 care rezervă utilizarea termenului „produs montan” pentru produsele alimentare care sunt produse și prelucrate în zonele montane. Acest regulament a intrat în vigoare în decembrie 2012 și este completat de Actul delegat (UE) nr. 665/2014 aprobat în iulie 2014, care precizează condițiile de utilizare a termenului opțional de calitate „produs montan”.
În perioada mandatului de comisar pentru agricultură și dezvoltare rurală, premierul Dacian Ciolos a fost promotorul introducerii noilor reguli la nivel european privind etichetarea distinctă, facultativă, a produsele alimentare care sunt produse și prelucrate în zonele montane. Detalii aici:
http://ec.europa.eu/agriculture/newsroom/164_en.htm
Sursa: gov.ro