La 14 aprilie a.c., reprezentantul BPCE Londra a organizat o întâlnire cu Chris Heyes, șeful Direcției de Relații Internaționale din cadrul Festivalului International al Afacerilor (IFB), care va avea loc la Liverpool, între 13 iunie și 1 iulie 2016, eveniment despre care am informat anterior.
Scopul întâlnirii l-a constituit abordarea elementelor de noutate privind IFB, precum și dorința părții britanice de a reitera deschiderea manifestată în vederea acordării unui sprijin financiar misiunilor economice alcătuite din firme românești.
IFB este cel mai important eveniment de promovare a comerțului și investițiilor, Marea Britanie organizând festivalul de la Liverpool, o dată la doi ani.
IFB va beneficia de prezența Premierului britanic David Cameron, a miniștrilor cu atribuții economice care vor participa la diverse activități în funcție de tematică, precum și a celor mai importante companii britanice. Se vor organiza peste 70 de evenimente economice, pe parcursul a trei săptămâni, dedicate celor trei domenii selectate: producție manufacturieră (13-19 iunie), energie & mediu (20-26 iunie) și inovație & revoluție digitală (26 iunie – 1 iulie).
În cadrul întrevederii din 14 aprilie a.c., partea britanică a subliniat următoarele aspecte:
Vă prezentăm anexat o Notă de fundamentare privind participarea firmelor românești, precum și detalii (3 anexe), incluzând procedura de înscriere, furnizate de organizatorii IFB.
Concluzii :
IFB reprezintă o oportunitate – în afara programului de susţinere şi promovare a exportului cu finanţare parţială de la bugetul de stat – pentru companiile românești de profil interesate de creșterea exportului, dezvoltarea unor proiecte de cooperare și atragerea de investiții, atât în relațiile cu parteneri britanici cât și din alte state. Totodată, prezența românească ar crește vizibilitatea produselor și serviciilor oferite de companiile românești pe piața britanică, având în vedere nivelul de mediatizare al evenimentului și gradul ridicat de interes pentru mediul de afaceri britanic.
Numărul mare de conferințe, forumuri etc., organizate în același loc (Exhibition Centre din Liverpool), precum și prezența celor mai importante companii britanice stimulează interesul delegațiilor economice din întrega lume, oferind posibilitatea organizării a numeroase întâlniri de afaceri.
Pentru mai multe detalii. vă rugăm să accesaţi urmatorul document.
Persoană de contact: Chris Heyes, Head of International, International Festival for Business 2016, tel. +44 20 7947 4481, email: cheyes@ifb2016.com.
Sursa: Red. Manuel Donescu – ministru consilier, BPCE Londra