Cele două elemente enunțate în titlul acestui editorial, sunt coordonatele definitorii ale prezentărilor și dezbaterilor din cadrul reuniunilor Comitetului Fondului Social European de la Bruxelles. Niciodată până acum, cei care gestionează Fondul Social European – care dispune de peste 80 miliarde euro pentru 2014-2020 – nu au pus atâta accent asupra acestor două elemente de esență pentru utilizarea acestei sume imense.
Simplificarea are în vedere două aspecte:
Rapiditatea se referă în principal la două elemente:
Fără îndoială că cerințele UE de simplificare și rapiditate în implementarea fondurilor UE sunt de și mai mare actualitate pentru România care, în ciclul bugetar european 2007-2013 s-a situat în fruntea ”cozii” UE. Ca urmare, România nu a absorbit aproape 10 miliarde euro din cei alocați inițial prin care în perioada 2007-2013 s-ar fi creat sute de mii de locuri de muncă, dublarea creșterii PIB-ului și amplificarea veniturilor salariale cu cel puțin 5-6%.
Prof.univ.dr. Ovidiu Nicolescu
Președinte CNIPMMR / SAMRO
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.