I. Reforma legislației privind dialogul social
La Senat a fost înregistrată Propunerea legislativă privind dialogul social cu nr. L567/04.09.2018, inițiatori fiind deputații Petrea Gabriel și Solomon Adrian, care au depus și un număr foarte mare de amendamente.
În cadrul Comisiei pentru muncă, familie și protecție socială din Senatul României a fost emis un raport de admitere a propunerii legislative, cu 128 de amendamente din partea inițiatorilor și sindicatelor, care modifică major și dezechilibrează semnificativ legislația în domeniul negocierilor colective, conflictelor de muncă și dialogului social, într-un mod nefundamentat și neconstituțional, într-o singură zi fiind modificate toate aspectele asupra cărăra se convenise anterior timp de 8 luni, cu neluarea în considerare a poziției comune exprimată de toate confederațiile patronale reprezentative, care au solicitat în scris respingerea modificărilor legislative și care au încercat să iși exprime cu argumente logice si legale solide punctul de vedere pentru fiecare amendament în parte, în loc de contrargumente, primind întreruperi repetate și amenintari.
În sedința din data de 19.11.2018, Senatul a respins Propunerea legislativă privind dialogul social înregistrată cu nr. L567/04.09.2018, care a fost înaintată spre dezbatere Camerei Deputaților, ca și cameră decizională.
II. Poziția CNIPMMR privind modificarea legislației din domeniul negocierilor colective și dialogului social
CNIPMMR își exprimă susținerea pentru decizia corectă și întemeiată a Senatului de respingere a Propunerii legislative privind dialogul social nr. L567/04.09.2018, solicitând Camerei Deputaților, cameră decizională să mențină soluția de respingere, pentru următoarele considerente:
1. Nerespectarea normelor de tehnică legislativă stabilite prin Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative–republicată – Lipsa studiului de impact prevăzut de art. 33 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative – republicată, fiind necesară solicitarea de către comisie a studiului respectiv de la Ministerul Muncii:
“Art. 33: Studiul de impact
(1)Scopul elaborării studiului de impact este de a estima costurile şi beneficiile aduse în plan economic şi social prin adoptarea proiectului de lege, precum şi de a evidenţia dificultăţile care ar putea apărea în procesul de punere în practică a reglementărilor propuse.
(2)Studiul de impact este întocmit, de regulă, de structurile de specialitate în domeniu ale administraţiei publice centrale, la cererea Guvernului. Pentru propunerile legislative iniţiate de deputaţi sau de senatori, studiile de impact se întocmesc prin grija ministerelor de resort, la solicitarea comisiilor parlamentare.
(3)În studiul de impact se face referire:
a)la starea de fapt existentă la momentul elaborării noii reglementări;
b)la modificările care se propun a fi aduse legislaţiei existente;
c)la obiectivele urmărite prin modificarea legislaţiei existente;
d)la mijloacele disponibile în vederea realizării scopurilor propuse;
e)la dificultăţile care ar putea fi întâmpinate în aplicarea noilor dispoziţii;
f)la evaluarea costurilor impuse de adoptarea proiectului de lege şi a eventualelor economii bugetare generate de aceasta, la motivele care stau la baza acestei evaluări, precum şi la modalitatea de calcul al costurilor şi economiilor;
g)la beneficiile rezultate prin implementarea proiectului de lege, altele decât cele de natură economică;
h)la analiza comparativă a costurilor şi a beneficiilor pe care le implică proiectul de lege, din care să reiasă dacă beneficiile sunt justificate de costuri.”
2.NEREALIZAREA TESTULUI IMM, în condițiile în care proiectul crește substanțial birocrația pentru întreprinderile mici în domeniul negocierilor colective,prin scăderea numărului de salariaţi de la 21 la 10, pentru unităţile în care este obligatoriu negocierea contractelor colective de muncă (potrivit art. 91 din Legea nr. 346/ 2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare: „iniţiatorii actelor normative trebuie să evalueze efectele introducerii noii reglementări, mai întâi şi cu precădere, asupra activităţii întreprinderilor mici şi mijlocii”. “Evaluarea sistematică a impactului proiectelor de acte normative … se face prin aplicarea Testului IMM”).
3.Nerespectarea Convenţiilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii (a principiului liberei asocieri și a negocierilor colective voluntare):
Art. 5: „Vor trebui luate măsuri adaptate circumstanţelor naţionale, în vederea promovării negocierii colective”, prin care „să se încurajeze dezvoltarea regulilor de procedură convenite între organizaţiile celor ce angajează şi organizaţiile lucrătorilor;
Art. 6: „părţile participă în mod voluntar la negocierea colectiva”.
Respectarea Convenţiilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii (nr. 87/1948, nr. 98/1949, ratificate de România) este obligatorie conform:
4.DEZECHILIBRU MAJOR ÎNTRE PARTENERII SOCIALI
Proiectul de Lege cuprinde prevederi, exclusiv pentru susținerea intereselor sindicatelor, în detrimentul angajatorilor și patronatelor (încasarea cotizației de sindicat cu titlu gratuit, cu obligarea suportării de către angajatori a costurilor administrative și bancare aferente, limitarea asocierii și afilierii angajatorilor și federațiilor patronale, instituirea reprezentativității indirecte sindicale la nivel de unitate, prin afilierea la o federație sindicală, cu excluderea reprezentanților salariaților aleși de peste 51% din numărul salariaților din acea unitate, modificarea efectelor contractelor colective, aplicarea lor erga omnes și nu doar pentru părțile semnatare, cu implicații grave asupra economiei și asupra bugetului de stat, contractele colective urmând să se aplice pentru toți angajatorii din sectorul de activitate, bugetari și privațifără participarea la negociere a Ministerului Finanțelor și fără respectarea bugetelor aprobate, revenindu-se la situația anterioară adoptării Legii nr. 62/2011, când autoritățile publice au fost obligate de instanțele de judecată, în aplicarea unor prevederi similare, să aplice contractele colective și să plătească salarii mult peste limitele stabilite prin lege pentru bugetari și cu depășirea bugetului aprobat, situație semnalată și de Fondul Monetar Internațional, sindicalizarea persoanele care exercită potrivit legii o meserie sau o profesiune în mod independent, care administrează şi utilizează capital în scopul obţinerii de profit în condiţii de concurenţă, etc.), dezechilibrând astfel grav relațiile dintre partenerii sociali, afectând investițiile și crearea de locuri de muncă.
4.NEVALORIFICAREA DECIZIILOR CURȚII CONSTITUȚIONALE
CNIPMMR subliniază necesitatea ca deciziile de modificare a legislației dialogului social:
Patronatele reprezentând un partener social fundamental (egalcu sindicatele în dialogul social bi- şi tri-partit), având un rol determinant în dezvoltarea economiei româneşti şi în integrarea ei la nivel european şi mondial, în realizarea unui mediu de afaceri favorabil, în promovarea legală a intereselor profesionale, sociale şi economice ale întreprinzătorilor, la nivel naţional şi internaţional, în reglementarea dialogului social este necesară valorificarea practicilor Europene și a principiilor promovate de ILO, BUSINESSEUROPE şi UEAPME: