Proiect – COMPETENCE CENTER (ID 317444)
17/10/2024Consiliul Național al IMM-urilor din România (CNIPMMR) a prezentat premianții celei de a 32-a ediții a Topului Național al Firmelor Private din România, în cadrul unui eveniment grandios, desfășurat la Ateneul Român. Topul este un proiect de tradiție al CNIPMMR, reprezentând cel mai mare eveniment de recunoaștere a meritelor antreprenorilor și promovare a celor mai performante întreprinderi din România.
De-a lungul anilor, evenimentul „Topul Național al Firmelor Private din România” a reunit peste 32.000 de participanți și a premiat aproximativ 23.000 de firme în plen. Anul acesta, au intrat în analiza CNIPMMR un număr de 855.104 de firme, fiind realizate peste 8000 de clasamente naţionale generale (micro, mici, mijlocii, mari şi pentru nou înfiinţate), naţionale pe domenii de activitate – cod CAEN (micro, mici, mijlocii, mari şi pentru nou înfiinţate) și regionale generale (micro, mici, mijlocii, mari şi pentru nou înfiinţate), în funcție de profitul brut (PB), cifra de afaceri (CA), productivitate și performanța globală în afaceri.
Evenimentul de la Ateneul român s-a bucurat de participarea unor invitați de cel mai înalt nivel, din România și din străinătate. Au adresat mesaje în fața audienței:
- Florin JIANU, Președinte CNIPMMR 2016 – 2024
- Marian NEACȘU, Viceprim-ministru al României
- Ioan-Marcel BOLOȘ, Ministrul Finanțelor
- Ștefan-Radu OPREA, Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului
- Adrian CÂCIU, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene
- Sterică FUDULEA, Secretar General CNIPMMR
- Antoni CANETE MARTOS, Președinte PIME’s Group
- Octavian BELLU, cel mai de succes antrenor din lume
- Miodrag BELODEDICI, Ambasador FRF
Evenimentul a fost moderat de analistul economic Adrian Mănuțiu și Andreea Negru, președintele Patronatului European al Femeilor de Afaceri PEFA.
Evenimentul de premiere a excelenței în antreprenoriatul românesc a fost și cadrul în care CNIPMMR și-a prezentat noua imagine și noul brand, IMM România. În cadrul cuvântului de deschidere a evenimentului, dl. Florin Jianu, a subliniat însemnătatea pasului făcut de organizație, odată cu adoptarea unei noi identități vizuale: „Intrăm într-o nouă etapă a ceea ce înseamnă CNIPMMR, cu o imagine și un nou brand. Rămânem, însă, aceeași organizație de dialog, cu oameni dedicați și pasionați, care și-au unit forțele pentru a reuși. În același timp, eu continui să fiu același om dedicat dumneavoastră, antreprenorilor români și principiilor care ne-au unit în tot acest timp: principiul moralei și al dialogului social, cel al integrității și cel al respectului. Vă promit că veți avea o voce puternică în rândul decidenților politici și un susținător dedicat al expansiunii antreprenoriatului local, la toate nivelurile, al reducerii birocrației și chingilor administrative. Am fost și rămânem alături pentru că împreună suntem IMM România.”
Eveniment realizat cu sprijinul: BCR, Pluxee Romania, BT, Groupama, Visa, Metro, Bookster, CEC Bank, Alpha Bank, Exim Bank, Astra Vagoane Calatori, Consal Trade, Pflege 24 Roxmar, Sicor, Centroplan, Tual Fast Chance’98, Coral Impex, Casian Investment, Didactica Publishing House, Materom Automotive, ESTA Construction, Simion Tehnoconstruct, Saint Via.
Parteneri media: Bursa, Financial Intelligence, Revista Economistul, Club Economic, Romania Durabila, Ziarul News si Future Economy.
Puteți descărca aici CATALOGUL TOP 24