În perioada 01 – 03 august 2023 s-a desfășurat la București, cea de-a treiasesiune de formare -instruire a reprezentanților CNIPMMR privind promovarea exporturilor și atragerea de investiții pentru IMM-uri prevăzute în cadrul proiectului ²Bucharest Business Agency”, Cod My SMIS – 151037, implementat de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România și derulat în perioada iulie 2022 – august 2023; proiectul este finanțat în cadrul Programului Operational Capacitate Administrativa.
Sesiunea s-a desfășurat online, pe o durată de 3 zile și au fost prezenți 13 participanți. Pentru desfășurarea sesiunilor de instruire, formatorul a elaborat documentele suport care au fost prezentate/diseminate cu ocazia desfășurarii acestor activități, de asemenea au fost realizate materialele / documentele suport și de comunicare prin care s-a asigurat promovarea și informarea cu privire la activitățile și rezultatele proiectului.
Temele de referință ale activităților de formare au inclus următoarele:
Concluzii:
Aceasta a fost ultima sesiune de formare – instruire a reprezentanților CNIPMMR privind promovarea exporturilor și atragerea de investiții pentru IMM-uri prevăzute în cadrul proiectului ²Bucharest Business Agency.In total au fost instruiti 38 de persoane in domeniul internationalizarii. Formarea reprezentanților din cadrul CNIPMMR va conduce la o capacitate crescuta a acestora de a se implica în formularea si promovarea dezvoltarii la nivel local în domeniul atragerii investitiilor si promovarii exporturilor, în vederea sustinerii la nivel local a dezvoltarii IMM-urilor.