În condițiile în care marea majoritate a companiilor din România se confruntă cu problema termenelor lungi de încasare a facturilor (media fiind la 120 de zile, în creștere, potrivit unui studiu Frames), factoringul – un produs care permite încasarea în avans a facturilor prin intermediul băncilor și instituțiilor specializate – este o soluție din ce în ce mai atractivă. În România, valoarea facturilor încasate în avans prin servicii de factoring este de circa 5 miliarde de euro anual, iar piața este într-o creștere continuă în ultimii ani.
CEC Bank, instituția financiară cu capital românesc și cu cea mai extinsă rețea teritorială are deja cinci ani de tradiție în finanțarea creanțelor comerciale prin factoring, înregistrând în cursul anului 2019 un rulaj de 211,6 milioane lei.
Ce este factoringul și pentru cine este potrivit
Factoringul reprezintă o soluție pentru a transforma în lichidități facturile cu termene de încasare mai lungi. Practic, este un pachet de servicii care include finanțare prin bancă, pe baza contractelor și facturilor pe care le ai de încasat de la partenerii tăi de afaceri. Este o soluție de finanțare rapidă atunci când ești presat de timp pentru realizarea plăților de salarii sau achitarea anumitor datorii. Astfel, banca îți acordă o finanțare și preia administrarea și colectarea creanțelor pana la încasarea acestora de la partenerul tău. Soluția de factoring de la CEC Bank este potrivită pentru persoanele juridice rezidente, care emit facturi în lei, cu plata la termen și își doresc să obțină lichidități doar pe baza acestor facturi, fără implicarea altor garanții materiale.
Accesarea factoringului poate fi realizată sub două forme: factoring intern cu regres și factoring intern fără regres
În cazul factoringului intern cu regres poți beneficia de încasarea în avans a până la 80% din valoarea facturilor cu TVA inclus. Diferența de 20% va rămâne într-un cont de rezervă până la încasarea facturii și rambursarea finanțării, moment în care suma îți va fi returnată. Practic, te poți bucura de o formă de împrumut rapid până la încasarea facturilor.
În cazul factoringului fără regres, apare în plus și o asigurare în caz de neplată a facturilor, iar suma ce poate fi încasată în avans este mai mare. Astfel, banca îți acordă o finanțare de până la 90% din valoarea facturilor și preia administrarea și colectarea creanțelor până la încasarea acestora de la partenerul tău.
Spre deosebire de credite, în cazul factoringului poți utiliza suma primită așa cum îți dorești, fără restricții și fără a prezenta documente justificative.
Care sunt costurile serviciului de factoring?
Costurile percepute în cadrul unei facilități de factoring depind de o serie de factori: de la profilul de risc al firmei care solicită finanțarea și al companiilor care trebuie să-ți achite facturile, până la volumul rulajelor, însă sunt comparabile cu cele ale unui credit standard pentru finanțarea activității curente, cu mențiunea că în cazul factoringului costurile sunt purtătoare de TVA, banca emițând facturi pentru toate sumele percepute. De exemplu, la nivelul actual al dobânzilor, pentru o facilitate de factoring în valoare de 1.000.000 lei, cu un termen de plată a facturilor la 30 de zile, costul total anual al factoringului poate varia între 4,5% și 12,5%, în funcție de clasa de risc a companiei și tipul de factoring pentru care optezi.
Care sunt avantajele oferite de factoring:
CEC Bank îți oferă soluția de factoring cea mai apropiată de tine
Cu peste 1.000 de unități teritoriale active, CEC Bank are în prezent cea mai extinsă rețea națională, accesibilă clienților localizați atât în zonele urbane, cât și în zonele rurale din țară. Astfel, găsești soluții de factoring aproape de tine, în orice unitate CEC Bank din apropierea ta, unde poți depune documentația necesară și poți beneficia de consultanță personalizată pentru accesarea serviciilor.
Ce trebuie să faci ca să beneficiezi de un proces simplu și rapid?
Procesul de accesare a serviciilor de factoring este asemănător cu cel pentru accesarea unui credit bancar: trebuie să depui o cerere, însoțită de o serie de documente – documente privind statusul firmei, situații financiare, contractele încheiate cu clienții tăi în baza cărora sunt și vor fi emise facturile pe care vrei să le încasezi în avans etc. Pe site-ul CEC Bank găsești toate informațiile necesare, iar consilierii din cea mai apropiată unitate CEC Bank te pot ajuta cu sfaturi personalizate afacerii tale.
Poți afla oricând mai multe detalii despre serviciile oferite de CEC Bank prin vizitarea oricărei sucursale din zona ta de proximitate, printr-un apel gratuit la numărul de telefon 0.800.800.848 sau prin e-mail la adresa vanzari_factoring@cec.ro