Cea de a XIV-a ediție a Expoziției Internaționale de Echipamente Electrice și Automatizări, International Electric&Automation Show – IEAS

Noutăți fără precedent la IEAS 2018!

Cea de a XIV-a ediție
a Expoziției Internaționale de Echipamente
Electrice și Automatizări
, International Electric&Automation Show
– IEAS, se va desfășura în perioada 18 –
20 septembrie, la Palatul Parlamentului
din București și va reuni peste 80
de companii din România și din străinătate, într-un concept integrat de
business.

Pe o suprafață de
peste 3.600 mp, în 3 săli de
expoziție, vor fi prezentate cele mai noi produse și tehnologii din domeniul
echipamentelor electrice, automatizărilor, aplicații pentru SMART CITY, roboți industriali
și soluții software.

Ediția din 2018 a
IEAS aduce o multitudine de noutăți, atât în rândul companiilor participante
cât și în ceea ce privește conceptul de “Platforma
de business integrată
”. Anul acesta există o creștere semnificativă în rândul
companiilor aflate la prima participare, semn că industria înregistrează o
creștere, iar piața din România se dezvoltă. Peste 33 % dintre expozanți sunt
companii noi.

Pe lângă expoziție,
vizitatorii vor putea să participe la o serie de conferințe și workshop-uri susținute de companii sau diferite
asociații. Companiile din industrie vor întâlni autoritățile care reglementează
piața și prețurile la energie și vor discuta cadrul și normele impuse de
Uniunea Europeană și nu numai. O temă de interes prezentată în cadrul
conferințelor – eficiența energetică,
economisirea de energie și reducerea costurilor – va fi dezbătută în cadrul
evenimentului.

IEAS  continuă și anul acesta parteneriatul cu Asociația
Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER) și va găzdui cea de a
doua ediție a Târgului Național de
Energie
organizat de AFEER, sub deviza “Un
consumator informat este un consumator protejat!”.

2018 – este anul liberalizării totale
a pieței de energie electrică. Ce înseamnă asta pentru consumator?

Cine are de câștigat? AFEER promovează oportunitatea pieței libere. Deja peste
1,25 milioane de consumatori casnici au trecut pe piața concurențială (ANRE–aprilie
2018). Câteva zeci de mii de consumatori trec în fiecare lună către prețuri mai
bune, servicii cu valoare adăugată, o mai mare apropiere între client și
furnizor.

Concursul “Premiile Studențești pentru Inovare Tehnică”,
aflat la cea de-a doua ediție, își va desemna câștigătorii în prima zi a
expoziției. DK Expo, în calitate de organizator al IEAS, continuă să susțină
mediul universitar și să premieze excelența și inovația, iar proiectele
selecționate de anul acesta reflectă interesul tot mai mare al studenților și
ideile inovatoare pentru a dezvolta și schimba lumea.

Intrarea la
expoziție este liberă, cei interesați pot vizita IEAS în perioada 18 – 20 septembrie, între orele 10:00-18:00. Accesul în Palatul
Parlamentului se face prin poarta B3 din
Calea 13 Septembrie
. Pentru acces rapid în expoziție, participanții pot să
se înregistreze online pe www.ieas.ro.

Post Your Thoughts