Pozitia CNIPMMR privind instituirea derogarilor de la prevederile Legii nr. 62/2011 a Dialogului Social

Prin intermediul art. VII din OUG nr. 82/2017 pentru completarea şi modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial nr. 902/16.112017, s-a introdus o serie de derogări de la Legea nr. 62/2011 a dialogului social, fără consultarea partenerilor sociali.
OUG nr. 82/2017 a fost adoptată într-un mod total netrasparent deoarece:

  1. Nu a existat dialog cu confederaţiile patronale reprezentative, având în vedere că au fost stabilite obligaţii noi pentru toţi angajatorii din mediul privat din România;
  2. OUG nu este semnat de ministrul pentru dialog social, dl. Gabriel Petrea, care are în portofoliu problematica Legii nr. 62/2011 a dialogului social;

OUG introduce noi obligaţii pentru IMM-uri, stabilind că:

A) prin derogare de la dispoziţiile art. 129 alin. 1 din Legea nr. 62/2011, care prevăd că „Negocierea colectivă este obligatorie numai la nivel de unitate, cu excepţia cazului în care unitatea are mai puţin de 21 de angajaţi”, se introduce obligaţia pentru toate unităţile, indiferent de numărul de angajaţi, care nu au contract /acord colectiv de muncă de a iniţia negocieri colective, pentru punerea în aplicare a prevederilor OUG nr. 79/2017 .

  • Rezultă că IMM-urile sub 21 de salariaţi, care nu au avut niciodată negocieri colective şi care nu sunt familiarizate cu procedura acestora, sunt obligate să înceapă negocierile pentru punerea în aplicare a OUG nr. 79/2017.

B) în cazul unităţilor care au contracte colective de muncă, acestea sunt obligate să reia negocierile pentru punerea în aplicare a OUG nr. 79/20171.

În acest caz, se încalcă acordul de voinţă al părţilor care au semnat deja un contract colectiv de muncă, acesta fiind în vigoare şi producând efecte.
Practic se acordă salariaţilor un motiv pentru a declanşa greva, având în vedere negocierile pentru includerea în contractele colective de muncă a dispoziţiilor OUG nr. 79/2017.

C) Termenul acordat de 1 lună, pentru derularea negocierilor colective, în perioada 20 noiembrie 2017-20 decembrie 2017, este unul forţat, în condiţiile în care Legea nr. 62/2011 prevede un termen de 60 de zile calendaristice, care poate fi prelungit prin acordul părţilor.
D) OUG nr. 82/2017 introduce prevederi care încalcă vointa angajaţilor, care nu doresc să constituie un sindicat la nivel unităţii, chiar şi nereprezentativ sau afiliat la o federaţie sindicală reprezentativă în sectorul de activitate, stabilind în mod aberant că la negociere pot participa reprezentanţii federaţiei sindicale reprezentative în sector de activitate, în baza mandatului acordat de acestea împreună cu rezentanţii salariaţiilor, în loc ca negocierea să aibă loc cu reprezentanţii aleşi ai angajaţiilor, astfel cum este prevăzut de Legea nr. 62/2011.
Mai mult, sunt introduşi în procesul de negociere la nivelul unităţii, reprezentanţii confederaţiilor sindicale reprezentative, alături de reprezentanţii salariaţiilor, în întreprinderi în care nu există niciun sindicat constituit.

E) De asemenea, se poate observa că, din formularea lipsită de coerenţă, utilizată în OUG nr. 82/2017 referitoare la obligativitatea negocierii colective „pentru punerea în aplicare a prevederilor OUG nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal”, rezultă că angajatorii şi angajaţii pot negocia orice aspect cuprins în OUG, şi nu cele- sau doar cele – legate de transferul contribuţiilor de la angajator la angajat.

Dl.Florin JIANU, Preşedintele CNIPMMR, a precizat: “Aprobarea în lipsa oricărui dialog social a OUG nr. 82/2017 prin care se introduc excepţii de la Legea nr. 62/2011, stabilindu-se noi obligaţii pentru IMM-uri, în privinţa negocierilor colective, încalcându-se acordul de voinţă al părţilor acolo unde există contracte colective de muncă, prin obligarea părţilor să renegocieze, coroborat cu faptul că OUG nu este semnată de ministrul pentru dialog social, dl. Gabriel Petrea, cu competenţe în implementarea Legii nr. 62/2011, arată disperarea guvernului de a găsi soluţii nerealiste la problemele generate de transferul contribuţiilor de la angajator la angajat. Un motiv în plus pentru neadoptarea acestei măsuri este dat de faptul că, în această perioadă îşi desfăşoară activitatea grupul de lucru pentru modificarea Legii nr. 62/2011, format din reprezentanţii guvernului, patronatelor şi sindicatelor, iar reprezentanţii guvernului nu au adus la cunoştiinţa partenerilor sociali intenţia de a introduce derogări de la legea dialogului social. Prin noua Ordonanţă se încalcă dispoziţiile Legii nr. 346/2004 a IMM-urilor, care prevede în mod expres obligativitatea efectuării Testului IMM, pentru aflarea impactului asupra IMM-urilor al noilor prevederi”.

Post Your Thoughts