Astăzi, 13 septembrie 2016, a avut loc conferința de presă organizată de către CNIPMMR în cadrul căreia a fost lansat “Programul de Guvernare 2016-2020 al Mediului de Afaceri”.
La conferinţa de presă au participat dl. Florin Jianu, președinte, dl. Liviu Rogojinaru, secretar-general, Prof.univ.dr. Ovidiu Nicolescu, preşedinte de onoare, dl. Alin Burcea, președinte ANAT, dl. Florea Pîrvu și dl. Badea Alexandru, Vicepreşedinţi.
Programul de Guvernare 2016-2020 al Mediului de Afaceri este structurat pe 7 capitole:
și cuprinde următoarele obiective:
Pe lângă măsuri administrative, programul cuprinde și o serie de altele care privesc transferul de autoritate din partea statului spre entități de tipul parteneriatului public-privat, implementarea programelor de finanțare din fonduri europene, stimularea creării de locuri de muncă în sectorul privat, sprijinirea turismului dar și o serie de alte măsuri legislative.
În cadrul conferinței de presă, dl. Președinte Florin Jianu a precizat: “Fac apel, pe de-o parte, către mediul politic în vederea aderării de către aceștia la principiile cuprinse în document și înțelegerea necesității unei abordări unitare, care să țină seama de nevoile micilor antreprenori iar, pe de altă parte, fac un apel și către mediul de afaceri, patronate și alte organizații, de a se alinia la programul nostru și de a ne transmite propuneri de îmbunătățire a acestuia.” De asemenea, domnia sa a invitat reprezentanții mediului politic la o serie de discuții pe baza materialului realizat de CNIPMMR.
Planul poate fi descărcat aici.