FORȚA – invitație București, 10 februarie 2015
20/01/2015Priorități majore pentru mediul de afaceri în 2015
20/01/2015Conferință de presă
| București, 20 ianuarie 2015, Sediul Central CNIPMMR
Principalele măsuri propuse de CNIPMMR pentru susținerea IMM-urilor și mediului de afaceri, care au fost valorificate de autorități în 2014
1. Îmbunătățirea legii întreprinderilor mici și mijlocii, prin adoptarea Legii nr. 62/2014 cu amendamentele propuse şi susţinute de CNIPMMR la nivelul Comisiilor de specialitate din Parlamentul României, vizând:
- Aplicarea principiului “Gândiţi mai întâi la scara mică”-„Reglementaţi mai întâi pentru IMM-uri”, în procesul legislativ, de realizare a politicilor şi pentru procedurile administrative;
- Consultarea organizaţiilor reprezentative ale IMM-urilor;
- Alocarea unei cotei de cel puţin 0,4% din PIB pentru finanţarea programelor destinate IMM-urilor;
- Fonduri speciale pentru IMM-uri, similare cu cele din U.E:
- Fonduri de seed-capital pentru sprijinirea înfiinţării de noi microîntreprinderi de către tineri;
- Fonduri de micro-granturi şi micro-credite pentru dezvoltarea meşteşugurilor şi serviciilor în mediul rural;
- Fonduri cu capital de risc pentru finanţarea IMM-urilor/start-up-urilor inovative şi a proiectelor din industriile de vârf, alimentate cel puţin parţial din fondurile europene şi cele de la bugetul statului.
- Publicarea în mod centralizat şi actualizare permanentă a informaţiilor privind toate programele şi măsurile de susţinere aplicabile IMM-urilor, inclusiv cele finanţate din fonduri structurale, pentru a asigura accesul facil la informaţii privind conţinutul, condiţiile, procedurile, termenele şi celelalte aspecte importante privind fiecare măsură în parte.
2. Reducerea fiscalității şi îmbunătăţirea Codului fiscal prin:
- Reducerea TVA de la 24% la 9% pentru servicii turistice;
- Reducerea fiscalităţii asupra forţei de muncă: reducerea CAS de la 1.10.2014 cu cinci puncte procentuale la angajator
3. Măsuri de susținere a sectorului IMM:
- Facilităţi pentru microîntreprinderile nou-înfiinţate, conduse de întreprinzătorii debutanţi în afaceri, care desfăşoară pentru prima dată activitate economică, prin intermediul unei societăţi cu răspundere limitată (Legea 97/2014 privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2011 pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri): eliminarea pragului de vârstă de maxim 35 de ani, 10.000 euro nerambursabili finanţare prin Programul pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri, scutirea de la plata contribuţiilor de asigurări sociale pentru cel mult 4 salariaţi);
- Stimularea turismului intern prin Legea nr. 94/2014 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea tichetelor de vacanţă
4. Reducerea birocrației:
- Eliminarea/reducerea/comasarea unui număr de taxe şi tarife nefiscale/parafiscale prin O.U.G. nr. 28/2014 ( regim gratuit pentru unele servicii de asistenţă care se prestează de oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale).
5. Măsuri propuse pentru care au fost elaborate proiecte de acte normative aflate în procedură legislativă:
- Reglementarea instituţiei mediatorului de credite
- Legea Business Angel
- Organizarea Loteriei bonurilor fiscale.